Sorin Cîmpeanu anunță faptul că școlile din București nu se vor închide până în momentul în care rata de infectare nu o să depășească pragul de 6 cazuri la mia de locuitori. Sorin Cîmpeanu a venit cu clarificări, în direct la Realitatea PLUS, despre momentul în care școlile din Capitală ar putea să fie închise.

 
„Reglementările legale sunt clare: până la pragul de 6 la mie, rămân deschise clasele terminale, grădinițele, învățământul primar. Desigur, maximă prudență, susținem campanie de vaccinare pentru a evita ca Bureștiul să ajungă la pragul de 6 la mie care va duce la suspendarea tuturor activităților. Până la 6 la mie școlile rămân deschise, educația este foarte importantă. 
 
Orice localitate în care se atinge pragul de 6 la mie, este o regulă clară: întoarcerea în online.
 
Educația nu te îmbolnăvește, te ajută să te protejezi. Rugămintea mea e să evităm să promovăm astfel de idei (n.r.: că școlile ar duce la creșterea numărului de cazuri coronavirus), avem ca argument rata de infectare în rândul elevilor mult mai scăzută decât în populația generală. 
 
Nu aș vrea să apară sechele că elevii ar fi vinovați de răspândirea pandemiei”, explică Sorin Cîmpeanu.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.