„Multe incertitudini au fost în acest an de zile în legătură cu această pandemie, pentru că nimeni nu a cunoscut-o. Virusul a fost nou. Am avut nevoie de o perioadă de acomodare. În această perioadă de un an am înțeles un lucru sigur și toată lumea nu îl poate contesta, indiferent de țara din care face parte, că atunci când pandemia pierde controlul în comunitate, adică se accelerează creșterea și apare creșterea de cazuri în comunitate, singurul lucru care poate să oprească acest fenomen este reprezentat de măsurile de restricție. Dacă ne uităm la ce a făcut România, comparativ cu toate celelalte țări, vedeți că avem iarăși dubla măsură. Mulți din cei care susțin aceste măsuri de relaxare și critică autoritățile aplică o dublă măsură. Se uită în Vest, dar se uită doar acolo unde doresc să privească și să obțină anumite informații care îi favorizează. România a avut un singur lockdown, în luna martie (n.r. a anului 2020), țările vest-europene au avut două sau chiar trei lockdown-uri, iar dacă ne uităm la Marea Britanie, care a avut un lockdown extrem de sever, ultimul a fost unul care a afectat puternic întreaga populație”, a declarat Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul de Urgență Floreasca, la „Legile Puterii”.

În condițiile creșterii numărului de cazuri COVID din ultimele zile, România s-ar putea vedea nevoită să apeleze la soluții extreme a atenționat medicul. 

„Când vorbim, avem 1.266 de pacienți în Terapie Intensivă.  Gândiți-vă cum va arăta această evoluție dacă vom ajunge la 12.000 – 14.000 de cazuri în fiecare zi. Va fi depășită capacitatea secțiilor de Terapie Intensivă și vom ajunge să cerem ajutor internațional, așa cum au făcut-o și alte țări, țări cu un sistem de sănătate mult mai performant. Ne amintim, în vara trecută, Italia a solicitat ajutorul Germaniei pentru transferul pacienților gravi în secțiile de Terapie Intensivă. Acum când stăm de vorbă, Cehia a solicitat ajutorul internațional pentru gestionarea pacienților gravi”, a concluzionat Radu Țincu. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.