Numai în Centrul Capitalei să nu ajungi! Haosul urbanistic, circulația îngreunată și dezinteresul autorităților au transformat Bucureștiul într-un coșmar. Construcții peste construcții în zone deja sufocate unde locuitorii orașului abia mai pot respira sau ieși din curte. Un exemplu în acest sens este și Strada Sevastopol.

Strada Sevastopol din centrul orașului a ajuns un pericol pentru pietoni, un test de răbdare pentru șoferi și un adevărat coșmar pentru cei care locuiesc în acea zonă. De ce? Pentru că se circulă bară la bară, mai cu seamă la orele de vârf. A ajuns să fie tictistă de imobile mastodonți și mașini, dar administrația a închis ochii in ultimii 30 de ani.

„Tot timpul zilei este așa. -Ați găsit un loc de parcare? Am găsit provizoriu. Stau lângă mașină, aici. Dacă iese cineva din garaj, mă mișc”, a declarat un domn.

Strada n-a fost extinsă, circulația este blocată, dar autorizațiile de construcție emise de Primăria Capitalei au curs ca pe bandă rulantă curg! Deși în această zonă toate clădirile erau vechi cu maximum două-trei etaje și multe spații verzi, de câțiva ani s-au înălțat tot felul de mastodonți, fără pic de verdeață.
„Arhitectura să se respecte, să se facă locuri de parcare. Nici pietonii nu mai pot trece… să nu se mai construiască în zonă!”, a mai spus o doamnă.

Mai exact, în 2011 au fost puse la pământ mai multe imobile mici pentru a fi construit spitalul de urgență Sanador. Nimeni, dar nimeni nu și-a pus întrebarea cum poate fi construit un spital „de urgență” în mijlocul aglomerației. În această unitate medicală au izbucnit mai multe scandaluri de malpraxis, mai multe persoane decedând în condiții neclare.

„Mulți opresc, coboară bolnavul și ambulanța pleacă mai departe. Dar dedesubt e parcare mare și aia e plină permanent. Și e scumpă, nu așa. E 8 lei/oră”, potrivit unui locuitor din zonă.

Haosul provocat pare că pune în pericol inclusiv pacienții unității medicale private. Au fost situații în care traficul infernal de pe strada Sevastopol a ținut ambulanțele cu pacinți care sosesc la spital blocate în aglomerația de pe artera respectivă. Preț de zeci de minute medicii rămân cu ambulanța paralizată între mașinile care stau bară la bară pe strada Sevastopol…

Reporterii Realitatea PLUS au cerut un punct de vedere Primăriei Municipiului București, ISU București Ilfov și Inspectoratul de Stat în Contrucții privind autorizațiile de construcție emise în zonă, dar, până la ora difuzării acestui material, niciun răspuns.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.