Caz ciudat la liceul „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca unde anumite persoane din exterior au intrat şi au difuzat filme porno, chiar în timpul orelor online.
Părinţii au făcut acum plângere la DIICOT pentru a-i găsi pe cei care i-au obligat pe elevi să urmărească acele filmuleţe pentru adulţi.
Pe fir au intrat şi poliţiştii IPJ Cluj:
„La data de 17 marţi, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați, în scris, de către reprezentanții unui liceu din municipiul Cluj-Napoca cu privire la faptul că pe durata orelor online mai multe persoane intră pe platformă, fără a avea acest drept.
Cele sezizate fac obiectul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvâșirii infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, cercetările fiind continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj„, a transmis IPJ Cluj.
„Sunt mama unuia din elevii implicaţi în incidentul de ieri. Fiica mea este elevă în clasa a Vll A la liceul de arte plastice Romulus Ladea. Încă de la începutul anului şcolar 2020 – 2021 ne-am confruntat cu aceşti indivizi care intrau pe platforma adservio în timpul orelor şi deranjau punând muzică, înjurând etc. S-au făcut demersuri pentru soluţionarea problemei iniţial în cadrul şcolii după care am început să depunem plângeri şi la poliţie. În luna noiembrie a fost deschisă anchetă în cadrul Diicot.
Cei de la Adservio ne spun că nu pot face nimic din moment ce link-ul de conectare a fost dat mai departe de către unul din elevi. Până în prezent nu au rezolvat problema. Vineri dimineaţă, 19.03.2021 între orele 8.30 – 10.00, ne vom întâlni cât mai mulţi părinţi în faţă liceului Romulus Ladea să semnăm o plângere comună după care plecăm înspre Diicot să depunem şi plângeri personale. Astăzi au intrat iar la oră şi au lăsat un link /invitaţie.”
Fiecare parte implicată face tot posibilul să rezolve problema cât mai repede. Eu, ca părinte, îmi doresc ca acest lucru să nu se mai întâmple nici unui copil. Elevii implicaţi au vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Fiica mea are 15 ani deci am reuşit să-i explic situaţia într-un mod destul de matur. Ideea este că se poate întâmpla acelaşi lucru unei clase mai mici în viitor„, a transmis mama unui elev.
Sursa: Realitatea de Cluj