Alte patru localităţi din judeţul Ilfov – Domneşti, Jilava, Pantelimon şi Voluntari – ar urma să intre în carantină zonală pentru o perioadă de 14 zile. Numărul total al localităților din jurul Bucureștiului în care se aplică această măsură va ajunge, astfel, la 14.

Prefectul judeţului Ilfov, Daniel Zamfir, a precizat, sâmbătă, la Digi 24, că se aşteaptă emiterea, de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a ordinului de carantină zonală.

”Aseară, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a analizelor de risc transmise de către cei de la DSP şi cu avizul INSP, s-au transmis propunerile de carantină zonală pentru cele patru localităţi – Domneşti, Jilava, Pantelimon şi Voluntari”, a afirmat Daniel Zamfir.

Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov vineri, incidenţa cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori a trecut de 6 în aceste localităţi: Domneşti – 6,98, Jilava – 6,66, Pantelimon – 6,82, Voluntari – 7,43.

Alte trei localități din județul Ilfov – Berceni, Brănești și Otopeni au ajuns în această situație începând de joi seară, de la ora 22:00, după ce rata de infectare a trecut de 6 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori.

Anterior, această măsură fusese luată pentru alte cinci: Bragadiru, Clinceni, Chiajna, Dobroești și Cornetu.

Ilfov a ajuns vineri pe primul loc în topul incidenței cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori, cu o rată de infectare raportată vineri de 6,37 față de 5,79 cu o zi înainte. Creșterea este rapidă în județ, indicele fiind de 5,35 acum două zile și 4,85 în urmă cu trei zile. Ilfov a raportat vineri 379 de cazuri noi.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat vineri că Bucureştiul nu va intra în carantină, dar se vor înmulţi controalele în weekend în mall-uri şi pieţe

Sursa: Realitatea de Ilfov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.