„Instituirea unor măsuri restrictive suplimentare nu este o veste bună pentru nimeni. Pe de altă parte, bineînțeles că marile magazine vor respecta legea și se vor strădui așa cum se străduiesc practic de un an de zile pentru că iată tocmai ce avem un an de zile de când suntem în această stare pandemică. (…) Obiectivul principal este acela de a menține magazinele operaționale și de a asigura stocurile necesare pentru mărfurile pe care le solicită consumatorii, de a reuși să menținem personalul angajat și de a putea să implementăm aceste măsuri de siguranță sanitară pentru că acestea presupun de asemenea o anumită organizare internă. Și din acest punct de vedere a fost până la urmă un element ajutător faptul că ni s-a acordat acest interval minim de conformare”, a declarat Directorul Executiv al  Asociației Marilor Rețele Comerciale, George Bădescu la Realitatea PLUS.

„Inevitabil vor exista momente în care aglomerația va crește, pentru că sunt și sărbătorile care vin. Pe de altă parte, dacă conform specialiștilor care au gândit această măsură asta va contribui la scăderea răspândirii pandemiei, noi nu putem decât să ne dăm concursul și să ne exprimăm speranța că într-adevăr această perioadă va fi scurtă și vom putea cu toții să revenim la normal”, a concluzionat Bădescu.

Declarațiile vin în contextul în care noul set de măsuri care prevăd restricții de circulație și reducerea programului de funcționare pentru agenții economici în localitățile cu rată mare de infectare a fost amânat pentru duminică. Acesta prevede, printre altele, închiderea magazinelor și a piețelor, dar și a agenților economici care au ca obiect prestarea de servicii după ora 18:00 în timpul weekendului, acolo unde rata de incidență trece de 4 la mia de locuitori și chiar și în timpul săptămânii, acolo unde rata de incidență trece de 7,5 la mia de locuitori. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.