Este război în coaliție din cauza lui Vlad Voiculescu, mai ales după scandalul de la Spitalul Foișor. Premierul a spus că așteaptă demisii, dacă mai există onoare. În plus, un vicepreședinte PNL spune că-i va cere premierului demisia lui Voiculescu, în ședința de azi. În schimb, USR-PLUS nu vrea să audă sub nicio formă de revocarea ministrului. 

Este ședință crucială la PNL, luni. Liberalii se întâlnesc în Biroul Permanent Național pentru a dezbate evacuarea cu scandal a pacienților de la Spitalul de Ortopedie Foișor, transferați în condiții improprii la puțin timp după operații.

Florin Cîțu – premierul României reiterează mesajul potrivit căruia în privința situației de la Spitalul Foișor așteaptă onoare. Acesta nu a nominalizat concret de la cine așteaptă onoare, dar a spus că fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii.

„Este un lucru pe care l-am cerut de la toţi miniştrii: transparenţă, coerenţă, profesionalism. Aşa cum fiecare contribuabil are legătură cu Ministerul Finanţelor sau aşa cum fiecare elev are legătură cu Ministerul Educaţiei, şi fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii.

Referitor la situația de la Spitalul Foișor: este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România”, a fost mesajul lui Florin Cîțu transmis duminică seara.

Premierul Florin Cîțu s-a arătat nemulțumit de felul în care a fost gestionată criza de paturi de la Spitalul Foișor și a afirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că așteaptă demisii, dacă mai există onoare. Întrebat despre posibilitatea de a-i cere demisia lui Vlad Voiculescu, acesta a precizat că atunci când va lua decizia o va și pune în practică.

Mai vehement în declarații a fost vicepreședintele PNL – Ben Oni Ardelean. Acesta este consecvent opiniei sale potrivit căreia ministrul Sănătății trebuie să demisioneze sau să fie demis, după evacuarea cu scandal a pacienților de la Foișor. El a precizat că luni dimineață va cere oficial în demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății, în cadrul Biroului Executiv al liberalilor.

La rândul său, deputatul Florin Roman a declarat că PNL „se desparte total” de acțiunile lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății, făcând referire la mai multe gafe ale ministrului, printre care și cea mai recentă situație generată de evacuarea cu scandal de la Spitalul Foișor.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.