Doar 36 de turişti s-au vaccinat vineri, în prima zi de la deschiderea fluxurilor special dedicate pentru aceştia la Pavilionul Expoziţional din Constanţa, iar în întregul judeţul sunt făcute aproximativ 4.000 de vaccinări pe zi, a declarant coordonatorul centrului de vaccinări de la Pavilionul Expoziţional din Constanţa, Ortanza Dancă.

În cele două fluxuri special amenajate pentru turişti se pot vaccina zilnic 120 de oameni,

 „Aici s-au înfiinţat două fluxuri speciale pentru turişti, ieri din păcate nu am avut decât vreo 35-36 de persoane venite din afara judeţului Constanţa care s-au vaccinat când şi-au exprimat dorinţa. În cele două fluxuri se pot vaccina 120 de oameni pe zi. Dar dacă avem solicitări vor intra şi în celelalte cabine de vaccinare fără probleme”, a menționat Ortanza Dancă.

Turiștii care vor veni pe litoral în perioada 30.04 – 03.05 vor avea două fluxuri de vaccinare dedicate la dispoziție în centrul din Pavilionul Expozițional Constanța, unde se pot imuniza împotriva SARS-CoV-2, fără o programare prealabilă, doar în baza cărții de identitate.

 Recordul de vaccinări la Pavilionul Expoziţional a fost atins pe data de 22 aprilie când au fost administrate 2449 de doze, iar vineri, au fost făcute 2.112 doze.

 Directorul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, Cristina Schipor, a declarat sâmbătă, că la nivelul judeţului sunt făcute în medie 4.000 de vaccinări pe zi.

 „Pot să vă spun că ieri am vaccinat la nivelul judeţului Constanţa 3.400 de oameni şi vă mărturisesc că aveam puţine emoţii având în vedere că sunt zilele acestea libere, mă gândeam că lumea nu o să vină, o să prefere să facă altceva. Au venit, s-au vaccinat, noi suntem cam la 4.000 – 4.200 în medie de vaccinări pe zi”, a afirmat Cristina Schipor.

 Întrebată dacă autorităţile iau în calcul înfiinţarea unui centru de vaccinare drive thru la Constanţa, Cristina Schipor a răspuns: „Ne gândim şi la lucrul acesta, dar noi acum avem nişte proiecte de promovare a vaccinării, apoi vrem să facem un maraton în mallurile oraşului Constanţa, nu ieşim cu toate o dată, le vom organiza pe parcurs deoarece şi această organizare pentru orice lucru necesită timp şi implicare şi vrem să le facem aşa cum trebuie”.

Sursa: Realitatea de Constanta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.