Vă mai amintiți vremurile când toți useriștii strigau în cor împotriva oricărui pesedist împotriva căruia DNA deschidea un dosar de urmărire penală – demisia demisia, demisia!?

Se întâmpla nu cu mult timp în urmă, ba chiar și în prezent mai există voci radicale în USR-PLUS care la cel mai mic semn de „suspiciune rezonabilă” a unui procuror împotriva unui politician sar ca arși și cer lapidarea acestuia în piața publică și dispariția din viața politică.

Exista în acest avânt revoluționar o doză de extremism și oportunism politic pe care abia astăzi îl putem decripta în toată splendoarea sa. Un soi de puritanism politic de care fiecare membru USR se folosea pentru a-și face un nume și a se impune în fața unei clase politice pe care ei o numeau „învechită și coruptă”, vinovată pentru toate tarele societății și înapoierea în care ne țineau prizonieri.

Aceasta era de obicei poezia pe care useriștii o recitau pentru a se pune în rolul de mântuitori și eliberatori ai României, prezentându-se fiecare în rolul unui mic Mesia care a venit pentru a ne mântui de păcatul de a fi existat 30 de ani în democrație fără știința că există o șansă de a scăpa de blestemul înapoierii.

Având în vedere frustrările adunate în perioada postdecembristă de români, toate eșecurile și regresul la care părea că eram blestemați să revenim înconitnuu, mesajul liderilor USR prins atât de mult încât acest partid, în alianță cu frații de credință și idei de la PLUS, a ajuns să iasă la ultimele alegeri pe locul 3 după PSD și PNL.

Ghinionul lor cel mai mare este că suspiciunea rezonabilă care-i privea direct – și anume că nici ei nu pot fi cu totul altfel decât suma clasei politice din ultimii 30 de ani – se adeverește și se confirmă pe măsură ce trece timpul și sunt puși să conducă și să guverneze ceea ce până acum erau obișnuiți doar să critice din Opoziție.

Mai exact, cei care se prezentau până acum a fi salvatorii națiunii nu sunt, în fapt, cu nimic diferiți de media celor pe care îi dorea trimiși la groapa de gunoi a istoriei. Cu cât trece timpul și avem ocazia să-i cunoaștem mai bine se dovedește că pot fi chiar mai răi decât cei pe care îi condamnau în numele purității ideologice a „noului val politic”.

Susținătorii fanatici ai USR-PLUS poate că primesc doar încă un motiv în plus pentru a-și întări credința în cei pe care-i văd drept mântuitorii neamului. Dar pentru toți ceilalți cetățeni onești și rezonabili știrea despre vicepremierul Dan Barna cercetat „pentru presupuse fapte de natură penală”, care a ținut prima pagină a tuturor ziarelor, televiziunilor și site-urilor, ar trebui să fie un punct zero al evaluărilor.

Să repetăm împreună lead-ul care s-a propagat în toată mass-media despre Dan Barna: una dintre cele 4 persoane pe care DLAF (Departamentul de Luptă Antifraudă) le-a reclamat la DNA pentru posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”.

Dosarul nu e nou, a apărut prima oară în campania de la prezidențialele din 2019 și acum pare doar continuarea firească a unei cercetări mai vechi a procurorilor. Dar tocmai această revenire din trecut a unei acuzații care inițial putea să pară o confuzie contabilicească are meritul să pună serios pe gânduri.

Cu atât mai mult cu cât acum Dan Barna ocupă funcția de vicepremier și se pregătește pentru a candida la funcția de președinte a ceea ce în viitor s-ar putea contopi într-un sigur partid care să cuprindă USR-PLUS-ul de astăzi.

E greu să crezi că procurorii ar fi lăsat să scape în spațiul public astfel de acuzații fără a avea ceva mai mult decât o „suspiciune rezonabilă”, iar reacția lui Barna pare să fie exact pe măsura păsării care „pe limba ei piere”.

Că în spatele acestor acuzații se ascund jocuri politice, că de pe urma acestui dosar vor exista profitori care vor specula disproporționat o slăbiciune prea omenească și o ambiguitate administrativă inutil invocată de Barna în apărarea sa, nu mai are nicio relevență.

E o lecție pe care adoratorii useriști o vor primi pe măsura exigențelor pe care ei înșiși le-au impus în politica românească. Pe scurt, e definiția anticului proverb de a vedea paiul din ochiul altuia, dar a nu sesiza Barna din propriul partid.

Nimic mai tragic și nimic mai comic în același timp!
 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.