Deputatul PSD și fost ministru al Muncii, Marius Budăi acuză Guvernul că le-ar fi cerut europarlamentarilor români, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să voteze împotriva adoptării salariului minim la nivel european.

„Vreau să fac câteva precizări. În directiva respectivă nu se vorbește de un salariu minim statutar comun. Acolo se menționează niște indicatori de adecvare și stabilește clar. Spune că fiecare stat trebuie să își stabilească într-un mod extrem de stabil și de clar criterii naționale de stabilire a unui salariu și această scrisoare care a fost trimisă, recomandarea către europarlamentari excede și Codului muncii, dar și actualei directive care se află în dezbatere și anume discuțiile cu partenerii sociali. (…) Guvernul Cîțu ne vrea săraci”, a declarat Marius Budăi la 100%. 
 
„Până la urmă, noi România suntem țara care avem nevoia cea mai mare de stabilizare a forței de muncă și de diminuare a migrației excesive și cred că aici ar trebui să avem o discuție extrem de onestă, care să nu excludă nicidecum partenerii sociali. Am făcut o comparație și o moderație a indicatorilor transmiși de INS la principalele alimente de bază, la prețurile de la utilități și la medicamente. Tot acest lucru mi-a dat o scumpire moderată de 10%. În condițiile în care veniturile au fost înghețate, este clar că puterea de cumpărare a cetățenilor români a scăzut drastic”, a concluzionat Budăi.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.