România este singura țară din Uniunea Europeană în care a început campania de vaccinare a copiilor de peste 12 ani. Medicul militar Valeriu Gheorghiţă a anunțat miercuri debutul campaniei de imunizare pentru adolescenți, la deschiderea primului centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19, destinat imunizării copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani, în Sectorul 4. Șeful Comitetului de vaccinare anti-COVID-19 a vaccinat mai mulți copii cu acest prilej.

„Astăzi a debutat vaccinarea copiilor în România, cu vaccinul de la compania Pfizer. În ultimele 24 de ore, peste 1.100 de programari in platformă, pe lângă cele prezentate la centrele de vaccinare. Mă bucur că o parte dintre parinti au ales programarea prin platforma. Tocmai ca vorbim de minori, asteptarea e un disconfort crescut, de aceea credem că soluţia de programare în platformă este una foarte bună şi ne dorim să fie accesată de cât mai mulţi dintre părinţi. (…)

Încă de la primele ore am semnale din ţară că sunt copii care s-au prezentat şi s-au vaccinat. Personal am vorbit cu unii dintre ei care chiar mi-au scris şi erau foarte bucuroşi că au putut să se vaccineze”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la deschiderea în Sectorul 4 a primului centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19, destinat copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani.

„Nu vad un loc mai bun decât accesul copiilor la vaccinare in parc, acolo unde prin activități placute au acces la vaccinare. Îl felicit pe dl doctor Băluță, primarul Sectorului 4, pentru extraordinara implicare in campania de vaccinare la nivelul sectorului”, a mai spus șeful CNCAV.

Valeriu Gheorghiță a reamintit că în această etapă a vaccinării în România, succesul imunizării depinde foarte mult de autoritățile locale, de implicarea acestora.

„Ne dorim ca în continuare să creştem numărul de persoane care doresc să se vaccineze prin tot ceea ce înseamnă campanie de comunicare, de informare, dar pot să vă spun că diferenţa de azi înainte va fi făcută de modul în care se vor implica autorităţile locale şi evaluarea noastră preliminară arată că în localităţile unde rata de vaccinare este peste media naţională există o implicare directă a autorităţilor locale şi în mod deosebit a primarului. (…)

Trebuie să lăsăm convingerile personale ale noastre atunci când vorbim de vaccinare şi trebuie să facem tot ce ţine de noi, de autoritatea locală, de a facilita accesul oamenilor la vaccinare a celor care evident îşi doresc să se vaccineze. Este foarte important de acum înainte să asigurăm o mobilitate a echipelor de vaccinare atât în rural, dar şi în urban şi să aducem vaccinul cât mai aproape de oameni”, a mai spus Gheorghiță.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.