Înscrierile la Evaluarea Națională 2021 au loc în săptămâna 7-11 iunie 2021, potrivt calendarului oficial publicat de Ministerul Educației. Elevii din seria curentă, adică absolvenții clasei a VIII-a din acest an „sunt înscriși automat de secretariatele unităților de învățământ”, a declarat, pentru Edupedu.ro, Maria Manea secretar de stat în Ministerul Educației, președintele Comisiei naționale pentru organizarea examenului de Evaluarea Națională.

„În vederea asigurării dreptului de participare la examenele naționale, elevii și părinții acestora vor fi corect informați, în conformitate cu legislația în vigoare, referitor la modul de desfășurare a examenelor naționale, la rolul acestora, precum și la faptul că orice absolvent de clasa a VIII-a are dreptul să fie înscris pentru susținerea Evaluării Naționale.

Înscrierea candidaților pentru Evaluarea Națională se face astfel: pentru candidații din seria curentă, secretarii unităților de învățământ, în conformitate cu evidențele școlii, introduc datele personale ale elevilor în platforma dedicată Evaluării Naționale. Asadar, nu se completează nicio cerere pentru candidații seriei curente. Fac un apel la conducerile unităților de învățământ și inspectoratele școlare județene să informeze corect elevii și familiile acestora cu privire la înscriere, aspect distinct față de admiterea la liceu.

Pentru candidații din anii precedenți înscrierea se face de către secretariatul unității de învățământ pe care candidații au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceștia.
Astăzi vom transmite o notă în rețeaua unităților de învățământ, astfel încât să ne asigurăm că acest drept fundamental al elevului este aplicat corespunzator legislației în vigoare”, a declarat Maria Manea pentru Edupedu.ro.

Precizările vin după ce au apărut pe internet, pe rețelele de socializare și în presă, informații și modele de cereri de înscriere la Evaluarea Națională pe care ar fi trebui să le completeze elevii și părinții. Toate acestea nu folosesc la nimic, nu sunt necesare cereri completate, atrage atenția oficialul care conduce comisia națională pentru organizarea Evaluării Naționale.

Calendarul oficial al examenului este următorul:

  • 07 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea națională
  • Probele scrise:
    • 22 iunie 2021 – Limba și literatura română – probă scrisă
    • 24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
    • 25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • Rezultatele și contestațiile:
    • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
    • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) –
    • 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
    • 30 iunie – 4 iulie 2021 Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Potrivit Articolului 16 din metodologia de organizare a Evaluării Naționale, înscrierea se face în felul următor:

La Evaluarea Naţională se pot înscrie absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă și din seriile anterioare, care nu au participat în nici o sesiune la unul din examenele naţionale:
examenul de capacitate, testele naţionale, tezele cu subiect unic sau evaluare naţională.

Candidaţii din promoţiile de până în 1998 inclusiv nu participă la Evaluarea Națională, întrucât pot solicita echivalarea examenului de capacitate, în conformitate cu ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4701/2000, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 37/2001, Partea I.

Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la Evaluarea Naţională numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de MECTS, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea Diplomelor.

Înscrierea candidaţilor pentru Evaluarea Naţională se face la secretariatele unităţilor de învăţământ pe care aceştia le-au absolvit, numai în perioada prevăzută în calendarul examenului, după cum urmează:

  • a) pentru candidaţii din seria curentă, înscrierea se face, în perioada prevăzută de calendarul examenului, de către secretarii unităţilor de învăţământ, în conformitate cu evidenţele din şcoli;
  • b) pentru candidaţii din anii precedenţi, înscrierea se face, în perioada prevăzută de calendarul examenului, de către secretariatul unităţii de învăţământ pe care candidaţii au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceştia (certificat de naştere şi, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverinţă din care să reiasă anul absolvirii şi faptul că nu a participat la examenele naţionale menţionate la alin. (2)).
  • c) pentru candidaţii din seriile anterioare, în situaţia schimbării domiciliului în altă localitate, menţionată ca atare în buletinul/cartea de identitate a candidatului sau a părintelui/tutorelui acestuia, candidaţii se pot înscrie pentru a susţine Evaluarea Naţională la o unitate de învăţământ, stabilită de comisia judeţeană din judeţul în care se află noul domiciliu al candidatului. În afara acestei situaţii, înscrierea în alt judeţ este permisă numai cu aprobarea Comisiei Naţionale, în urma unei cereri motivate şi însoţite de documente doveditoare, transmise la Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.