Mihăiţă Bariz, consilier onorific al Ministerului Sănătății, grav bolnav de fibroză chistică, a demisionat din funcție. El și-a motivat decizia prin faptul ca trebuie să se trateze în străinătate. Bariz a acuzat statul că nu le oferă condiții bolnavilor să se recupereze în România. Monica Althamer, consilier în minister, a declarat că autorizarea medicamentului de care avea nevoie Bariz durează între 30 și 90 de zile și că acesta încă nu are stabilit un preț.

Monica Althamer, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat, la REALITATEA PLUS, că autorizarea unui medicament este un proces de durată, termenul legal de certificare fiind de 90 de zile, dar chiar și așa, autoritățile de la noi au reușit să facă acest lucru în doar 30 de zile.

„Aici nu vorbim despre o persoană, îmi este foarte apropiat de cel puțin 6 ani Mihăiță. Aici vorbim de 512 persoane și de mai multe substanțe care vor schimba istoria pacienților cu fibroză chistică. Situatia lui e diferită față de cea altor pacienți. Tratamentul lui a fost autorizat în toamna lui 2020, deci a intrat în procedurile de punere pe piață. Dosarul s-a depus în aprilie 2021 de către producător, dar este un proces de durată. Sunt urmate etapele legale în ceea ce privește o substanță pentru cei sub 12 ani, adică jumătate dintre pacienți. Se va afla pe lista de compensate publicată la 1 iulie 2021. Iar pentru cea de a doua substanță s-a depus pe 9 aprilie cererea, iar săptămâna aceasta va fi gata și prețul. Sunt situații în care se află toți pacienții din lume, pentru că acest medicament a intrat în doar 20 de state”, a declarat oficialul.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății spune că nu se pot depăși etape pentru autorizarea și punerea pe piață a unui medicament.

„Sunt angajați care muncesc mai mult și unii funcționari care nu își fac treaba așa cum trebuie. Sunt de acord că timpul este important în lupta cu această boală și este frustrant că nu poți intra în posesia unui astfel de medicament. Nimeni nu întârzie nimic, iar din 90 de zile adminse, pentru certificarea unui medicament, prețul s-a făcut după 30 de zile, cred că este un succes. O altă probelmă este alimentația specială, dar și nevoia de suplimente, despre care Althamer spune că, „unele se găsesc, altele nu, situație valabilă pentru toate afecțiunile”.

Sabina Diniță, fondatoarea unui ONG care l-a ajutat pe Mihăiță spune că organizația a ajutat mai mult pacienții cu vârste mici, în special cu procurarea de vitamine necesare tratamentului pentru fibroză chistică, care nu se găsesc deloc în România. „Noi am încercat să-i ajutăm pe cei mici cu fibroză chistică, în special cu procurarea vitaminelor, pentru că genul acesta de vitamine nu se găsesc deloc în România. Un flacon ajunge la 40-60 de euro, iar pentru un tratament este nevoie de cel puțin unul pe lună”, a spus Sabina Diniță.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.