Elevii claselor a VIII-a încheie, vineri, cursurile, iar din 22 iunie vor susţine probele Evaluării Naţionale. Pentru majoritatea elevilor, şcoala continuă până în 25 iunie, când începe vacanţa de vară. Clasele a XII-a şi a XIII-a au încheiat cursurile vinerea trecută.

Conform Ordinului pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3.125/2020 privind structura anului şcolar 2020 – 2021, elevii claselor a VIII-a încheie cursurile vineri, 11 iunie. 
 
Tot vineri se încheie şi procedura de înscriere pentru susţinerea Evaluării Naţionale, iar examenul va începe în 22 iunie.  Ministerul Educaţiei defineşte examenul de evaluare naţională ca fiind ”modalitatea de evaluare externă sumativă a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial”.
 
Atât candidaţii proveniţi din învăţământul de stat, cât şi cei din învăţământul particular au dreptul sa susţină examenul fără taxă.
 
Elevii vor susţine examene scrise la Limba şi literatura română şi la Matematică, iar acolo unde este cazul, şi la Limba şi literatura maternă.
 
Examenul va avea şi o etapă specială, programată din 28 iunie, destinată candidaţilor care, conform certificatului medical, nu s-au putut înscrie în prima etapă.
 
Media obţinută la examen este un criteriu esenţial pentru admiterea în învăţământul liceal.
 
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat recent că repartizarea computerizată va avea loc la sfârşitul lunii iulie, mai târziu decât în anii anteriori.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.