Premierul României, Florin Cîțu, neagă informația potrivit căreia proiectul pentru miliardele de euro de la Uniunea Europeană ar fi fost respins. 

Florin Cîțu a postat în această dimineață o dezmințire pe Facebook: „Spulber un fake news de la prima ora. PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis”, a scris Premierul.

Inițial, în presă apăruse informația că Planul Național de Redresare și Reziliență ar fi fost retrimis de Comisia Europeană cu zeci de observații. 

Potrivit unor surse însă, liderii de la Bruxelles au transmis o serie de observații, pe mai multe proiecte, de la infrastructură și până la educație. Și investițiile pentru sistemul de sănătate ar conține mai multe date incorecte privind sursele de finanțare. Dacă România nu corectează eventualele greșeli din proiect, țara noastră riscă să piardă cele 29 de miliarde de euro. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.