Lucian Duță: Pacientul român nu va mai beneficia de servicii gratuite

Lucian Duță: Avem cel mai sălbatic sistem de sănătate din Europa

Lucian Duță: Este cel mai grav act de corupție instituționalizată din România

„Ordonanța de urgență de astăzi, nu vreau să folosesc cuvinte foarte mari, dar acesta este purul adevăr, desființează practic sistemul public de sănătate. Am să încep prin a spune că sistemul public de sănătate este cel care asigură, conform Constituției României, servicii medicale gratuite. Aceste servicii sunt finanțate pe baza contribuțiilor de sănătate pe care fiecare dintre noi le plătim. Cu alte cuvinte, la toți ni se oprește din salariu 10,7%, bani care ajung în bugetul CNAS (Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate), iar CNAS, la rândul ei contractează servicii de sănătate care ajung la pacienți, dar aceste servicii repet sunt gratuite, că de aia sunt servicii publice. În ultimii ani a existat un sistem prin care acești bani publici încet, încet, pe tiptil se transferă către privat. Adică spre spitalele private. Aceste spitale private nu ar putea să supraviețuiască fără fondurile de la stat. Cu alte cuvinte, noi suntem singurul stat din lume, care finanțăm cu bani publici un sistem privat. Sistem privat care nu mai generează servicii gratuite, ci servicii cu plată. (…) Marea golăneală pe care au făcut-o astăzi prin această ordonanță de urgență este că nu mai asistăm doar la transferul acesta de bani doar pe capitolul de spitale, ci și pe ambulatorii și pe laboratoarele medicale”, a declarat fostul președinte al CNAS, Lucian Duță la emisiunea 100%  de la Realitatea PLUS.

„Cu alte cuvinte, dacă pe dumneavoastră vă doare în partea dreaptă a abdomenului, vă duceți întâi la medicul de familie, medicul de familie vă trimite la medicul specialist. Până acum, când mergeai la medicul specialist nu plăteai nimic. Conform acestei ordonanțe, de aici încolo vei plăti. Vei scoate bani din buzunar și o să mă întrebați câți bani. Păi cât vor dori privații. Pentru că serviciile de ambulatorii din România, peste 90% sunt private. Laboratoarele sunt 100% private în România și toți acei bătrâni bolnavi care lunar își făceau cel puțin în primele 10-15 zile analize gratuite, conform acestei ordonanțe vor trebui, când ea va intra în vigoare, să scoată bani din buzunar. Cu alte cuvinte, pacientul român nu va mai beneficia de servicii gratuite, respectiv de ambulatorii și de analize medicale, ci va trebui să plătească. Și cel care nu plătește va sta acasă, vă spun în mod direct. Iar oamenii ăia care trăiesc din pensii 1.000 de lei, 1.500 de lei, chiar și 2.000 – 3.000 de lei nu își vor putea permite să plătească în plus analize medicale de bază, sau consulturi de specialitate. Această ordonanță a fost promovată de PSD, prin doamna ministru Sorina Pintea, acum 2 ani de zile și a fost blocată pe ultima sută de metri. Este promovată anul trecut de ministrul Victor Costache și a fost scoasă, după cum știți, în ultima secundă, iar anul acesta sub guvernul de dreapta ea a intrat în vigoare.  Pacientul român trebuie să știe sau să fie informat că este cea mai dură lovitură aplicată sistemului medical și că de aici încolo măcar să discutăm că nu mai avem sistem public de sănătate și că avem cel mai sălbatic sistem de sănătate din Europa”,  a explicat Duță. 

„Ca să discutăm foarte clar, toată Europa are sistem public social. Odată ce a început acest proces, el nu mai poate fi oprit și tot sistemul se transferă încet, încet către privat. Toate țările europene își conservă sistemul public tocmai pentru a-și proteja populația defavorizată. Prin ce s-a întâmplat astăzi, practic noi lăsăm cele mai defavorizate categorii din populație la voia întâmplării. Gândiți-vă că atunci când îi spui că trebuie să plătească 1.000, 1.500, 2.000 de lei analize, se vor duce acasă, vor suferi și vor ajunge doar în ultima fază la spital, adică cu boli incurabile în ultima fază și vor muri. Practic, prin această măsură se mai întâmplă o chestiune extrem de gravă: nu mai poți să faci prevenție. Cum să mai faci prevenție, că prevenția se face în primul rând prin analize. De vreme ce toate analizele sunt cu bani, cum să mai faci prevenție? Ce a făcut astăzi Guvernul României este pur și simplu o invitație la crimă. Eu nu vorbesc nici ca politician, nici ca specialist în sănătate, vorbesc pur și simplu ca medic. Sunt medicul gărzii în spital universitar, sunt medic chirurg și vă vorbesc pentru că știu ce se întâmplă în spital. (…) Este cel mai grav act de corupție instituționalizată din România. Este mai grav decât privatizarea Petromului, este mai grav decât contractul Bechtel. Ce fac astăzi, este un act de profundă corupție sub presiunea și pentru satisfacerea intereselor nelegitime ale unor operatori privați extrem de mari din România și c are își vor vinde aceste afaceri într-un an, doi cu niște profituri exorbitante. Deci sunt numai bani și o bătaie de joc la adresa pacienților”, a concluzionat fostul șef al CNAS.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.