Procurorii DNA efectuează, la această oră, 16 percheziții, printre care una și la domiciliul lui Ion Rădoi, liderul sindicaliștilor.
DNA efectuează, la această oră, 16 percheziții, printre care una la sediul Sindicatului Liber din Metrou, aflat la stația de metrou Unirii, dar și la reședința președintelui, Ion Rădoi, unul dintre cei mai bogați sindicaliști din România, fost parlamentar PSD.
Potrivit DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018-2021.
Conform sursei citate, se efectuează percheziții domiciliare în 16 locații situate în municipiul București și județele Prahova și Ilfov, dintre care 3 sunt sedii ale unor instituții publice.
Reamintim că ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a depus, la DNA, o plângere în care Ion Rădoi și alți sindicaliști din Capitală erau acuzați că au blocat liniile de metrou și au oprit, astfel, circulația trenurilor, într-o grevă de o zi care a paralizat, în martie, transportul bucureștean.
Sursa: Realitatea de Bucuresti