Trafic intens duminică dinspre mare, românii au luat cu asalt stațiunile de pe litoral În aceste condiții, pe Autostrada A2  se circulă bară la bară.

Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanța – București,poliția recomandă conducătorilor auto care se întorc de pe litoral în această după-amiază folosirea rutelor alternative,:

DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;

A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București;

DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna – A2 Drajna – București (sau, din municipiul Călărași – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiți să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare. De asemenea, recomandăm șoferilor să respecte limitele legale de viteză, să pună în funcțiuni luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc, să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii și să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.