Dragoș Săvulescu, miliardarul fugar în Italia, a fost plasat sub control judiciar după ce a fost reținut în Grecia, în stațiunea Mikonos. Săvulescu a fost lăsat în libertate, dar nu poate să părăsească Grecia până nu se definitivează procesul de extrădare.

Fostul finanțator al clubului Dinamo – Dragoș Săvulescu a fost condamnat definitiv la cinci ani și jumătate de închisoare cu executare. 

Acesta locuiește în Italia, unde a fugit înainte de a fi condamnat. Acolo, Curtea de Apel din Napoli a respins cererea de extrădare și i-a schimbat pedeapsa în doi ani și cinci luni, cu suspendare, decizie care se aplică doar pe teritoriul acelei ţări. În motivarea Curții, judecătorii spun că Săvulescu are afaceri în Italia, vorbeşte limba şi nu se impune ispăşirea pedepsei în România.

„Nu există motive să se impună persoanei urmărite ispăşirea pedepsei în România, din moment ce executarea acestei pedepse în Italia, după recunoaşterea sentinţei străine, este mai conformă cu cerinţa resocializării sale efective, deoarece în Italia va fi mult mai aproape de prietenii săi şi de interesele sale şi va putea trăi experienţa închisorii ca pe un moment de creştere a conştientizării valorii negative a faptelor comise mai degrabă decât ca pe un moment de aspră pedepsire ispăşită foarte departe de propriul context familial, social şi teritorial”, se arată în decizia Curţii de Apel din Napoli.

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.