Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a anunțat marți, la reuniunea extraordinară a miniştrilor de externe din statele UE, că România îşi manifestă deschiderea şi evaluează posibilitatea de a prelua personalul local afgan care a sprijinit autorităţile române care şi-au desfăşurat activitatea în Afganistan. Procedura se va realiza după o analiză a fiecărui caz, inclusiv din punct de vedere al securității, a precizat șeful diplomației române.
Totodată, România îşi exprimă deschiderea şi analizează posibilitatea de a prelua temporar și personalul afgan care a sprijinit misiuni ale organizaţiilor europene şi euroatlantice.
„Ministrul român de externe a susţinut, totodată, nevoia asigurării condiţiilor necesare pentru părăsirea Afganistanului de către cetăţenii străini şi afgani care doresc acest lucru. A prezentat, în context, demersurile autorităţilor române în vederea repatrierii cetăţenilor români aflaţi încă în Afganistan şi a anunţat că România îşi manifestă deschiderea şi evaluează la nivel interinstituţional posibilitatea de a prelua, acolo unde se consideră justificat, personalul local afgan care a sprijinit autorităţile române care şi-au desfăşurat activitatea în Afganistan, după o analiză a fiecărui caz în parte, inclusiv din punct de vedere securitar. Totodată, România îşi exprimă deschiderea şi analizează posibilitatea de a prelua temporar personal afgan care a sprijinit misiuni ale organizaţiilor europene şi euroatlantice, după parcurgerea etapelor procedurale inter-instituţionale, inclusiv validările de securitate care se impun”, se arată într-un comunicat MAE.
Totodată, Bogdan Aurescu a subliniat că în perioada imediat următoare rămâne prioritară exercitarea presiunii comunității internaţionale asupra noilor autorități din Afganistan de a respecta obligaţiile internaţionale, inclusiv aplicarea corespunzătoare a dreptului internaţional umanitar, concomitent cu respectarea drepturilor omului, cu accent pe drepturile femeilor şi copiilor.
Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Josep Borrell, a prezentat, la finalul reuniunii extraordinare a miniştrilor de externe din statele membre ale UE (CAE), desfăşurată în format video-conferinţă o declaraţie în numele UE pe tema situaţiei din Afganistan.
Sursa: Realitatea de Diaspora