„Am propus niște soluții actualei majorități și în luna iunie, când am propus amendamente la legea consumatorului vulnerabil. Pe mine mă miră cumva ipocrizia asta a doamnei ministru (n.r. a Muncii, Raluca Turcan) și mă sperie modalitatea de a minți fără să ți se clintească niciun mușchi pe față. Asta este foarte periculos, din punctul meu de vedere. Nu poți să fii atât de ipocrit să vii la televizor, tu, dintr-o majoritate guvernamentală, care ai trimis în Parlament o lege care prevede intrarea în vigoare a acelei legi abia în septembrie 2022, să spui că acum vrei să urgentezi, să intre în vigoare la 1 ianuarie 2022. Dar ce faci cu lunile octombrie, noiembrie, decembrie? La amendamentele pe care le-am propus în Senat când s-au discutat în prima cameră, unul din amendamente era intrarea în vigoare a acestei legi de la 1 septembrie 2021. Ghiciți ce?! Guvernul, și implicit doamna Turcan trimite un punct de vedere negativ către Senat că nu își dorește intrarea în vigoare din acest an a legii consumatorului vulnerabil, deci practic să îi lase pe iarna 2021-2022 pe cetățenii români descoperiți în fața acestui val de scumpiri bineînțeles din cauza și scumpirilor internaționale, dar mai ales a liberalizării pieței din energie”, a declarat fostul ministru al Muncii, Marius Budăi la emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea PLUS.

„Toată vara am făcut apel la actuala majoritate parlamentară să discutăm în vacanța parlamentară, să facem o sesiune extraordinară și să aprobăm această lege. Nu au fost de acord. Ați văzut că au fost de acord să facă o sesiune parlamentară extraordinară să își numească șefii la SRTV și la TVR, dar pentru consumatorul vulnerabil, nu. Acum vine și îi solicită domnului Orban să ce? De la 1 septembrie oricum începe sesiunea ordinară. (…) 1,2 milioane (n.r. de români sunt consumatori vulnerabili) vă spun pentru că am motivat amendamentul pe care îl vom depune la Cameră imediat, cu 1 septembrie. Ministrul Energiei ne-a spus că la liberalizare nu se vor mări prețurile. Și?! (…) Grija pentru companii este mai mare decât grija pentru cetățeni. Ori putem discuta despre o discuție cu furnizorii și producătorii să vedem atunci când timp de 6 luni de zile cresc prețurile artificial cu peste 30%, poate găsim o nouă plafonare în această situație, dar întâi faci liberalizarea, nu ai legea consumatorului vulnerabil și după aia postezi pe Facebook, că ai avut tu o întâlnire cu OPCOM și cu mai nu știu cine și te vei mai întâlni în viitor. Astea nu sunt soluții”, a concluzionat Budăi. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.