Președintele țării este cel care trebuie să participe și să reprezinte statul român în cadrul summit-urilor internaționale, lucru pe care Iohannis îl face de obicei. Totuși, la summitul de la Kiev, organizat de Vladimir Zelenskiy, șeful statului l-a trimis pe premierul Florin Cîțu în locul său. Decizia a născut, așa cum era de așteptat, mai multe speculații asupra motivului pentru care a decis să rămână acasă.

”Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării”, scrie în Constituția României, art. 80, alin. 1.

Decizia președintelui României de a-l trimite pe premier la summit a născut mai multe speculații. 
Unul dintre motivele pentru care a ales să rămână acasă ar putea fi că summitul a avut loc în Ucraina, nu la Paris, Washington sau Bruxelles, locații din care Iohannis nu lipsea. Bineînțeles, și personajele participante erau altele: de data asta Iohannis ar fi avut parte de o întrevedere cu șefii de stat ai Ucrainei și ai Ungariei, nu cu Biden și Merkel, așa cum preferă.

Un alt motiv ar fi tema summitului. „Platforma Crimeea” este un subiect sensibil, mai ales având în vedere țara în care s-a discutat. Așa că ideea potrivit căreia Iohannis nu ar fi vrut să se implice direct în această discuție este plauzibilă. Probabil a fost mult mai convenabil să îl trimită pe Cîțu, cu un mesaj scris de către consilierii săi, ca să se adreseze comunității internaționale.

”După cum ştiţi, România a fost şi va continua să fie un susţinător ferm al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. În acelaşi timp, România rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeii de către Federaţia Rusă”, a declarat premierul Cîțu la deschiderea summitului.

Și poate că Iohannis a fost inspirat că a rămas în România pentru că, atunci când președintele Ungariei a luat cuvântul, a comparat anexarea Crimeei cu Tratatul de la Trianon, adică cu „pierderea” Transilvaniei de către Ungaria.

”În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului, motiv pentru care maghiarii știu exact de ce anexarea Crimeei reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean!”, a declarat Janos Ader, președintele Ungariei (sursa: cotidianul.ro)

Cîțu nu a avut niciun răspuns la afirmația președintelui maghiar. Nici președintele Klaus Iohannis nu s-a arătat mai doritor să ofere o replică la afirmația lui Ader. Un răspuns a venit din partea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, care i-a atacat pe Iohannis și pe Cîțu.

”De la un mărunt țepar penal blocat mental în numărătoarea delegaților la congres mă așteptam să fie complet paralizat și lipsit de reacție în fața declarației revoltătoare a președintelui Ungariei. Dar este sfidător și inadmisibil ca președintele Iohannis să tacă mâlc de 24 de ore și să nu spună nimic față de comparația total deplasată între anexarea Crimeei de către Rusia și pierderea Transilvaniei de către Ungaria. Nu există nicio comparație aici!”, a reacționat liderul PSD, Marcel Ciolacu (sursa: cotidianul.ro)

Vezi video AICI

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan i-a luat imediat apărarea premierului. A ținut să le reamintească tuturor că scopul premierului României la acel summit a fost de a arăta susținerea României față de Ucraina și de a cere drepturi pentru comunitatea românească de acolo.

”Într-adevăr, e deranjant că preşedintele Ungariei a făcut o comparaţie total nepotrivită, între anexarea Crimeei de către Rusia şi Tratatul de la Trianon. O aberaţie totală. Dar, ca să ne înţelegem, pentru că am văzut că a ieşit şi Nae din baie, domnul Ciolacu din vacanţă, probabil, şi s-a trezit să îl atace, că aşa dă bine la electorat, pe Florin Cîţu. În primul rând, cred că domnul Ciolacu trebuie să întrebe cum e formatul acelei întâlniri. Ce să facă Florin Cîţu, să ia microfonul, să sară cumva peste, să meargă… Nu era o masă rotundă de discuţie, nu era un talk show, unde poţi să dai replică, nu era aşa ceva. Ca premier al unei ţări, nu poţi să te trezeşti după ce unul a vorbit, mai ales că a vorbit după Florin Cîţu preşedintele Ungariei, să vină şi ce să-i spună preşedintelui, dom-le, daţi-mi microfonul, înapoi, să creeze un scandal care să acopere scopul prezenţei noastre acolo?”, a declarat europarlamentarul (sursa: g4media.ro)

Florin Cîțu și-a motivat lipsa de reacție subliniind faptul că „a fost la un summit, care are niște reguli”. Mai mult, premierul s-a arătat surprins că discuția este atât de aprinsă pe acest subiect și nu pe faptul că la summit el a susținut drepturile comunității române din Ucraina. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.