Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la proteste ale șoferilor români și bulgari împotriva restricțiilor COVID-19 care vor avea loc miercuri.

Marșul de protest va fi organizat între 10:00 și 15:00, pe teritoriul bulgar, iar autoritățile recomandă folosirea celorlalte puncte de trecere. Manifestația este autorizată de Primăria Ruse, în intersecția cu sens giratoriu situată pe tronsonul de drum care duce spre Podul Ruse-Giurgiu.

În acest context, traficul rutier spre P.T.F Ruse – Giurgiu poate fi îngreunat, aspect care poate conduce la creşterea timpului de așteptare, susțin autoritățile care au recomandat șoferilor să ocolească punctul de la Giurgiu.

Protestul este al șoferilor/transportatorilor cu privire la măsurile/restricțiile Covid impuse atât de România, cât și de Bulgaria.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.