Simona Halep, numărul 11 mondial, a confirmat participarea la turneul Transylvania Open (WTA) care va avea loc în octombrie.

Simona Halep și-a anunțat, pe platformele de socializare, programul competițional pentru următoarea lună.

Eliminată la US Open, din optimi, de Elina Svitolina, scor 3-6, 3-6, constănțeanca a dat publicității calendarul cu turneele la care va participa în luna octombrie.

Astfel, fostul lider mondial va lua parte la competiția WTA 1000 de la Indian Wells, din perioada 6 – 17 octombrie, competiție cu premii totale în valoare de peste opt milioane de dolari. Acolo, Halep a triumfat în 2015. Anul acesta, sportiva va participa și la dublu, unde va face perche cu Gabriela Ruse.

De asemenea, jucătoarea de 29 de ani va concura și la Kremlin Cup, turneu din Moscova, programat în intervalul 18 – 24 octombrie. Românca a câștigat și aici un titlu, în 2013.

Simona Halep va participa și la turneul pe hard Transylvania Open, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, programat între 25 și 31 octombrie.

Imagine

Cluj-Napoca va găzdui în perioada 23-31 octombrie al doilea turneu WTA din acest an, după ce Winners Open s-a desfăşurat în luna august, fiind câştigat de germanca Andrea Petkovic. Cluj-Napoca este singurul oraş din Europa care deţine două licenţe WTA. La turneul din octombrie vor fi puse în joc 280 de puncte WTA şi premii de 235.238 de dolari.

Biletele pentru Transylvania Open WTA250 vor fi puse în vânzare la începutul lunii octombrie, iar numărul lor va fi decis în funcţie de reglementările legale în vigoare la data respectivă. Meciurile se vor juca în BT Arena, pe hard, iar competiţia va începe cu două zile de calificări. În cadrul turneului vor concura 32 de jucătoare la simplu şi 16 echipe la dublu.

Sursa foto: Facebook/TransylvaniaOpen

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.