Un grav accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, intre Cluj şi Oradea în localitatea Căpuşu Mare.

Doi şoferi au murit după ce au intrat în coliziune frontală cu maşinile.

„Pompieri a fost alertați în jurul orei 6.20, iar la fața locului au găsit un autoturism și o autoutilitară avariate, în care se aflau încarcerați șoferii celor două autovehicule. 

Ambii bărbați, în vârstă de aproximativ 40 respectiv 20 de ani, erau stop cardiorespirator.

Pompierii au acționat de urgență cu echipamentele hidraulice, pentru a asigura accesul la cele două victime și pentru a efectua extragerea acestora fără agravarea leziunilor suferite.

Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, însă, din păcate, după mai bine de o oră de eforturi,  s-a constatat că nu au putut readuce semnalele vii tale pentru aceștia.

La fața locului se mai afla un ansamblu de autovehicule, respectiv autoturism și remorcă, care fusese acroșat în accident, însă ocupanții nu au solicitat consult medical”, a transmis ISU Cluj.

Actualizare IPJ Cluj:

Un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Căpușu Mare, care se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care îl preceda, iar ulterior autoturismul acestuia a pătruns pe sensul opus de mers, unde a avut loc un impact cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gilău.

În urma impactului, a rezultat decesul celor doi conducători auto.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ.

Traficul a fost reluat pe ambele sensuri„.

Sursa: Realitatea de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.