Spitalul Județean Ilfov redevine unitate COVID-19.  Pacienții internați în acest moment în spital nu vor fi evacuați, anunță CJ Ilfov într-un comunicat de presă.

La Spitalul Județean Ilfov sunt 15 paturi, în secția de terapie intensivă, pentru pacienții COVID-19.

Spitalul Județean Ilfov a fost unitate COVID-19 din data de 27 iunie 2020 până în data de 1 august 2021, apoi, de la începutul lunii august și până astăzi, a fost unitate mixtă.

Re-transformarea Spitalului Județean Ilfov vine ca urmare a solicitării adresată de premierul Florin Cîțu președintelui CJ Ilfov Hubert Thuma. Acesta a reamintit că în Ilfov funcționează 30 de centre de vaccinare și că nu există liste de așteptare.

Făcând apel la responsabilitatea fiecăruia de a sprijini combaterea pandemiei de COVID-19, Thuma a spus: „Trebuie să fim conștienți de pericol. Haideți să punem sănătatea mai presus de orice și să avem grijă de noi și de cei dragi!”

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here