După ce mai multe spitale din ţară, care au secțiile ATI pline cu pacienți Covid, au solicitat să fie păzite de autospeciale de la pompieri, pentru a preîntâmpina o tragedie precum cele de la Piatra Neamț, Constanța sau “Matei Balș”, IGSU a cerut pompierilor să verifice aceste secții de mai multe ori pe zi.

Potrivit unui ordin IGSU, pompierii trebuie să verifice secțiile ATI din 3 în 3 ore, între orele 9.00 și 21.00, iar în afara acestui interval verificările trebuie făcute “ocazional” de echipajele SMURD, după finalizarea misiunilor.

Ordinul menționează că “cel puțin o persoană care va desfășura activități de verificare va avea asupra sa un combinezon de protecție în vederea permiterii accesului în secția ATI”.

Documentul prezentat de Libertatea precizează că verificările vor viza dotarea secțiilor cu stingătoare și hidranți, starea de practicabilitate a căilor de acces/evacuare și  intervenției, modalitățile de încălzire, eliminarea surselor de foc deschis, integritatea instalațiilor electrice, verificarea existenței improvizațiilor și a defecțiunii la instalațiile electrice, asigurarea permanentă a personalului în secția ATI, aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul creșterii concentrației de oxigen.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.