România ar putea ajunge abia peste șapte luni să aibă 40% din populație vaccinată anti-COVID, iar pentru a imuniza 70% din populație i-ar trebui 31 de luni, dacă se păstrează ritmul actual de vaccinare, estimează reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.

„Modelarea OMS arată că, odată cu ritmul actual de vaccinare din ultimele 6 săptămâni și cu strategiile de vaccinare în vigoare, România va ajunge în aproximativ 7 luni la o acoperire vaccinală de 40% pentru populația totală și în aproximativ 31 de luni la o acoperire de 70%”, se arată într-un comunicat al Biroului OMS din România.

Reprezentanții OMS au discutat, luni, prin videoconferință, cu președintele Comitetului Național de Vaccinare din România, medicul Valeriu Gheorghiță, cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică și cu oficiali ai Ministerului Sănătății.

„Este important ca România să se concentreze pe furnizarea vaccinurilor care salvează vieți celor care prezintă cel mai mare risc de deces și forme grave ale bolii, cum ar fi vârstnicii și persoanele cu boli cronice. Studiile de comportament și cercetările formative privind factorii determinanți și barierele ce țin de atitudinea cadrelor medicale față de vaccinare, arată că, în timp, intenția populației de a se vaccina a crescut în România”, transmit reprezentanții OMS.

Ținta propusă de România

Conform autorităților, obiectivul României este de a vaccina 2 milioane de persoane împotriva COVID-19 (prima doză) până la sfârșitul acestui an (45% din populație) și 70% din populație până în primul trimestru al anului 2022.

Estimările OMS arată că, dacă se menține ritmul de vaccinare din ultimele 6 săptămâni și strategiile de vaccinare în vigoare, România va ajunge în aproximativ 7 luni la o acoperire vaccinală de 40% pentru populația totală și în aproximativ 31 de luni la o acoperire de 70%.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here