Trei videoclipuri în care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, arată cum se face un test de salivă pentru elevi, au fost puse la dispoziția personalului din școli, elevilor și părinților din țară. Alături de cei doi oficiali se află în videoclip și șefa Inspectoratului Școlar București, Mihaela Ștefan.

Videoclipurile vin după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că “profesorul Rafila va filma un material prin care să arate cât de simplă este administrarea acestor teste”, potrivit Edupedu.ro.

Potrivit ministrului Educației, testele au venit ambalate în cutii cu câte 25 sau 50 de teste, în același fel în care sunt ambalate în toate țările europene. Cîmpenau a făcut această precizare ca răspuns la acuzațiile potrivit cărora testele de salivă pentru școli ar fi ambalate neconform. 

„S-au primit 6,5 milioane de teste. Inspectoratele Județene au primit ceea ce s-a achiziționat, adică două tipuri de teste până acum. Unele ambalate la cutii de câte 25, altele ambalate la cutii de câte 50. Fiecare cutie conține câte un pliant de instrucțiuni, cât și un certificat de conformitate.

Afirmația cum că nu sunt conforme este falsă. Astfel de afirmații trebuie taxate, inclusiv penal, pentru că achiziția făcută la nivel guvernamental s-a făcut cu deținerea certificatului de conformitate. Vă mai spun ca am discutat la IGSU, iar doctorul Raed Arafat ne-a confirmat că așa se livrează testele în toată lumea, atunci când este vorba de cantități mari, și în Germania, și în alte state europene”, a afirmat ministrul, în weekend-ul care tocmai s-a încehiat. 

 

Cutiile cu teste conțin caseta de testare, soluția-tampon, punga/tubul pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare din pungă a probei, pungă pentru deșeuri medicale.

Inspectoratele școlare județene au trimis școlilor, încă de la finalul săptămânii trecute, un video cu instrucțiuni de asamblare a kit-urilor de testare pe bază de salivă în pungi individuale. Clipul respectiv, care are o durată de aproximativ 2 minute, arată cum o persoană ia câte o componentă din câte o pungă și o pune într-o pungă sterilă. Persoana poartă mănuși chirurgicale. În fiecare pungă sunt puse câte două teste, pentru zilele de luni și joi, teste care vor fi date elevilor.

Instrucțiunile pentru folosirea testelor pe bază de salivă pot fi consultate AICI.

Reamintim că primele teste pe bază de salivă au ajuns în teritoriu la finbalul săptămânii trecute. „Inspectoratele şcolare judeţene vor asigura distribuţia acestor teste către fiecare unitate de învăţământ, pentru testarea tuturor preşcolarilor, elevilor şi personalului din şcoli şi grădiniţe.

Apreciez efortul tuturor autorităţilor implicate în materializarea demersului de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul virus prin metoda testării, astfel încât elevii şi personalul din şcoli şi grădiniţe să beneficieze de o siguranţă sanitară sporită, atât de necesară derulării normale a actului educaţional”, spunea Cîmpeanu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here