Guvernul se reuneşte de la ora 11:00, într-o şedinţă informală, în care va fi prezentată strategia energetică naţională, dar și actuala situație generată de explozia prețurilor la energie electrică și gaze. Autoritățile vor să găsească modalități prin care țara noastră să producă mai multă energie, astfel încât să scadă dependența de gazul rusesc. 

Coaliția de guvernământ ar putea lua în discuție, săptămâna aceasta, modificări în legislația privind sprijinirea cetățenilor afectați de creșterea tarifelor la energie electrică și gaze naturale, potrivit Realitatea Plus..

Liderii celor 3 partide vor discuta modificările sugerate de PSD la Legea compensării facturilor la energie, cum ar fi acordarea de vouchere consumatorilor vulnerabili, simplificarea procedurilor de plată a compensațiilor pentru furnizorii de energie sau extinderea schemei de ajutor de stat și pentru agenții economici.

 

Pe agenda reuniunii se află și Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi al Schimbărilor Climatice, precum şi instrumentele de finanţare ale acestui sector până în 2030.

Prin Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei, România s-a angajat să reducă în următorii opt ani cu aproximativ 44% emisiile de gaze cu efect de seră și, în paralel, să-și majoreze producția din surse regenerabile cu aproape 31%.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.