Numărul doi de la Casa Albă a ajuns astăzi în țara noastră pentru prima dată. Vicepreședintele SUA – Kamala Harris a avut o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni și au susținut o conferință de presă comună. Vizita oficialului Americii vine pe fondul războiului pornit de Rusia în Ucraina și sunt așteptate noi decizii pentru a opri avansul lui Vladimir Putin.

„Mulțumesc, domnule președinte Iohannis pentru prietenie și primirea călduroasă. Aș vrea să mulțumesc poporului român din partea Statelor Unite. Ați arătat curaj în întreaga lume, am văzut cum ați primit refugiații. Azi am reafirmat tăria relației dintre SUA și România. Angajamentul SUA față de articolul 5 e de nezdruncinat. Un atac împotriva unei țări NATO este un atac împotriva tuturor, asupra întregii alianțe. Vom apăra fiecare centimetru de pe teritoriul NATO. Sunt prezentă aici pentru a reafirma angajamentul SUA: alianța noastră e tot mai puternică și mai solidă”, a declarat Kamala Harris la Cotroceni.

„Demonstrăm angajamentul SUA față de securitatea României, am trimis de curând 1.000 de trupe în România. Îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru leadershipul pe flancul estic al NATO. Am luat decizii în Congres pentru un ajutor de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Am fost profund mișcată despre ceea ce mi-ați relatat în legătură cu refugiații din Ucraina.

Suntem alături, SUA și România, pentru a face ce e nevoie din punct de vedere umanitar. 4 miliarde de dolari din totalul de 13 miliarde de dolari aprobați de Congres pentru Ucraina merg direct pentru asistența umanitară. Mulțumim românilor pentru ce ați făcut din punct de vedere umanitar pentru refugiații ucraineni. Relația SUA-România e una puternică și de durată, care va continua peste ani. Mulțumesc României și președintelui Iohannis”, a mai spus vicepreședintele SUA, în România.

Întrebată dacă SUA au în vedere suplimentarea trupelor din România și o prezență permanentă, Kamala Harris a răspuns: „SUA au o prezență continuă și rotativă în România. Ultima oară am trimis 1.000 de trupe. Așa cum românii știu, e o situație în dinamică și noi analizăm zilnic nevoile din regiune. În ce privește viitorul comportament al lui Putin, nu pot specula. Dar suntem clari că un atac asupra uni stat membru e un atac asupra tuturor. (…) Orice atac intenționat asupra civililor este oribil și este o crimă”.

 

Referitor la alte sancțiuni economice împotriva Rusiei, aceasta a afirmat: „SUA au încercat să se angajeze în diplomație activ. Putin nu a vrut însă să se angajeze în diplomație. Putin urmează un manual. De aceea am luat sancțiuni istorice care au dus la prăbușirea rublei și prăbușirea ratingului de țară. Rusia are un comportament atroce”.

Este cel mai important moment pentru România, Kamala Harris, al doilea om de la Casa Albă, a vizitat România și a avut întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și mai mulți oficiali români. Este cel mai puternic semnal pentru apărarea țării noastre în cazul unui atac. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.