Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit, într-un nou discurs, despre întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Nicolae Ciucă, el precizând că Ucraina şi România împărtăşesc o viziune comună cu privire la perspectivele şi ameninţările la adresa unităţii europene.

“Premierul României a făcut o vizită la Kiev. I-am mulţumit pentru susţinerea politică şi pentru apărare. Am discutat nu doar despre cooperarea bilaterală dintre statele noastre şi activitatea comună pentru protejarea libertăţii în Europa, dar şi despre cooperarea la nivelul UE. Împreună cu România, împărtăşim o viziune comună asupra perspectivelor şi ameninţărilor la adresa unităţii europene, în special în regiunea Mării Negre. Am convenit să muncim împreună şi mai mult pentru a asigura securitatea în regiunea noastră”, a spus Zelenski.

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au făcut, marţi, o vizită oficială în Ucraina, unde au avut întâlniri cu Volodimir Zelenski, cu premierul Ucrainei şi cu preşedintele Radei Supreme. 

Premierul Nicolae Ciucă a transmis că România sprijină aspiraţiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană şi a reiterat disponibilitatea de a oferi ajutor refugiaţilor. 

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat că bombele nu vor opri niciodată triumful Binelui asupra Răului. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.