Săptămâna trecută, în Consiliul Tehnico – Economic de Avizare al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a fost avizat PUZ-ul pentru construirea Tronsonului Gara de Nord – Gara Progresul, de pe traseul magistralei M4 ( Lac Străuleşti – Gara Progresul).

La Ilfov au fost obținute toate avizele, s-a susținut documentația în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism săptămâna trecută, iar săptămâna aceasta se depun câteva completări și urmează emiterea avizului Comisiei. Pentru a urgenta procedurile, CJ Ilfov a acceptat ca ultima consultare publică să se deruleze în paralel cu procedura de avizare în Comisie.
Tronsonul Gara de Nord 2 – Gara Progresul are 13 stații și 1 depou suprateran nou construite, plus Stația Gara de Nord 2 existentă.
lungime traseu: cca 12 km
numărul de staţii: 13 + Depoul Progresul
capacitate transport: 50.000 călători/h şi sens
trenuri (material rulant): 15 bucăţi
Valoarea estimată a lucrării este de circa 7,2 miliarde de lei, fără TVA.
Indicatorii tehnico – economici ai proiectului au fost aprobați cu condiția obținerii acordului mediu, care va putea fi emis numai dacă sunt aprobate ambele PUZ-uri, atât pe București cât și pe Ilfov.
Deoarece mare parte din investiție este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență PNRR, este imperios să ne grăbim și să rezolvăm toate avizele, astfel încât până la data de 31 decembrie 2023, să poată fi semnat contractul de proiectare și execuție.

Sursa: Realitatea de Ilfov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.