Florin Cîțu și-a depus mandatul de șef al Senatului în ședința senatorilor PNL, potrivit Realitatea PLUS. Decizia a fost anunțată în cadrul ședinței senatorilor PNL, la care a participat și premierul Nicolae Ciucă. 

Florin Cîțu și-a depus mandatul din funcția de președinte al Senatului, a declarat, cu puțin timp în urmă, premierul Nicolae Ciucă. 

Decizia sa vine după ce liderii PNL au decis înlocuirea sa de la șefia Senatului.

Toți senatorii PNL au fost convocați la o ședință a grupului senatorial începând cu ora 9:30. 

De asemenea, premierul și președintele PNL, Nicolae Ciucă, dar și secretarul general al PNL, Lucian Bode, au cerut prezența obligatorie pentru toți senatorii în plenul Senatului, la ora 12:00.

În locul lui ar urma să fie propusă și susținută Alina Gorghiu.

Ea ar urma să fie președinte interimar pe timpul vacanței parlamentare, urmând ca în septembrie, când începe sesiunea parlamentară, să fie pus un nou președinte al Senatului în locul lui Florin Cîțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here