Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că vor fi puse din nou în funcţiune centrele de testare Covid. Potrivit datelor ministerului Sănătății, numărul cazurilor s-a dublat față de săptămâna trecută.

„Ce trebuie să facă o persoană care are simptome COVID? Să se testeze la medicul de familie. Repunem în funcţiune şi acele centre de testare care vor fi accesibile persoanelor, mai ales în weekend, unde se pot duce să preleveze o probă, dacă au simptomatologie, după care fie rămân în observaţie la medicul de familie, care poate să le prescrie şi un tratament, fie merg la un centru de evaluare. Sau, în cazul unei evoluţii mai grave, se duc la spital”, a spus ministrul.

Rafila a menţionat că se menţin recomandările referitoare la utilizarea măştii în spaţiile închise, igiena mâinilor şi aerisirea spaţiilor publice. Totodată, a subliniat că aceste măsuri nu sunt impuse, ci reprezintă recomandări.

„Nimeni nu impune nimic. Sunt doar recomandări, ca să putem să avem o vară cât mai liniştită, să ne putem face concediile, să nu fim în niciun fel în situaţia de a nu putea să mergem în concediu, pentru că ne îmbolnăvim noi sau membrii familiilor. Utilizarea măştii în spaţii închise sau mijloacele de transport în comun şi evitarea aglomeraţiei sunt măsuri deja cunoscute, la fel ca şi igiena mâinilor. Autorităţile locale ar trebui să aibă în vedere igienizarea periodică a mijloacelor de transport în comun. (…) Să asigurăm aerisirea spaţiilor publice. Este una dintre metodele cele mai eficiente de reducere a transmiterii. Nu costă nimic, trebuie doar iniţiativă şi rigoare”, a mai spus el, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că a discutat de săptămâna trecută cu direcţiile de sănătate publică despre o posibilă creştere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2, iar luni a avut loc o teleconferinţă cu reprezentanţii spitalelor bucureştene, ai Ambulanţei şi ai Direcţiei de Sănătate Publică. Subiectul discuţiilor l-a reprezentat asigurarea condiţiilor pentru spitalizarea persoanelor infectate, inclusiv a celor care au nevoie de îngrijire şi pentru alte afecţiuni.

„Lucrul acesta nu trebuie să afecteze în niciun fel accesul la servicii de sănătate pentru populaţia generală”, a subliniat el.

Managerii de spitale pot dispune purtarea măştii în interiorul unităţilor, pentru evitarea transmiterii infecţiilor nosocomiale.

Totodată, potrivit acestuia, centrele ambulatorii din ţară au cantităţi suficiente de antivirale (Favipiravir, Molnupiravir, Remdesivir), dar şi anticorpi monoclonali.

„Eu cred că abordarea responsabilă şi echilibrată este cheia succesului şi probabil în a doua jumătate a lunii august putem să considerăm că trecem de vârful acestui mini-val – sau val, o să vedem, în funcţie de amplitudine – al pandemiei. Sunt măsuri normale pe care ne dorim să le putem lua ori de câte ori apare vreo ameninţare la adresa sănătăţii publice”, a evidenţiat Rafila.

Potrivit acestuia, vaccinarea este în continuare recomandată persoanelor vulnerabile.

„Aşteptăm şi noi cu interes să vedem dacă cei doi producători de vaccin care utilizează tehnologia ARN recombinat reuşesc să îşi valideze produsele pentru tulpina Omicron şi dacă, într-adevăr, aceste produse influnţează transmiterea, pentru că ne interesează extrem de mult reducerea transmiterii, încât în cursul toamnei şi România, alături de alte ţări, să beneficieze de o formulă nouă a vaccinului care să fie adaptată tulpinilor circulante”, a adăugat Rafila.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here