Valul de căldură declanșează incendii de vegetație în toată Europa. Canicula ce a lovit Europa  a declanșat zeci de incendii de vegetație. Temperaturile au depășit în unele regiuni și 45 de grade Celsius (113 grade Fahrenheit). Zone întregi sunt amenințate iar vacanțele turiștilor au fost perturbate. Mai multe persoane au murit din cauza căldurii. Traficul feroviar este restricționat în mai multe țări. 

MAREA BRITANIE

În Marea Britanie a fost declarată deja stare de urgență din cauza temperaturilor ridicate, așteptându-se temperaturi mai mari de 40 de grade Celsius. Este cod roșu de căldură extremă.

Cea mai mare avertizare a MET Office acoperă o zonă care include Londra, Manchester și York luni și marți. Adică există un risc pentru viață și rutinele zilnice vor trebui să se schimbe.

Sunt restricții de viteză pe liniile de cale ferată, iar unele școli se vor închide devreme, unele programări la spital vor fi anulate. De asemenea, șoferi iau fost avertizați că vor avea nevoie de ajutor pe măsură ce mașinile se supraîncălzi.

Pe lângă avertismentul de la Met Office, Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a emis cel mai înalt nivel de alertă de căldură pentru organismele de sănătate și de îngrijire – avertizând că boala și decesul vor putea să apară în rândul celor „activi și sănătoși”.

Liderii NHS au avertizat deja că va exista o cerere mai mare de ambulanțe, iar pacienții ar putea fi expuși riscului dacă sunt lăsați în afara spitalelor în vehicule de urgență pe vreme caldă. De aceea, ambulanțele nu ar trebui să aștepte în afara departamentelor de urgență mai mult de 30 de minute înainte de a descărca pacienții, relatează BBC.

SPANIA

Valul record de căldură din Spania din ultimele zile a provocat deja 84 de decese, dar numărul urmează să crească. Temperaturi mari sunt anunțate până luni. Primul ministrul Pedro Sanchez spune că situația din țară e alarmantă: „Suntem la un nivel extrem de risc”.

Potrivit Direcției Generale Protecție Civilă, în prezent sunt 33 de incendii, dintre care „18 sunt active, 12 controlate și trei stabilizate”. Două noi focare au fost deja detectate, sâmbătă dimineața, în Mijas (Málaga) și Navafría (Segovia).

Incendii uriașe au izbucnit în provincia Caceres, nord-vestul Spaniei, cu focare violente în Las Hurdes și Casas de Miravete.

Bilanțul provizoriu al valului de căldură din Spania, una dintre țările europene cele mai afectate de temperaturi ridicate, este de 84 de decese în doar 3 zile. Datele sunt prezentate de Institutul de Sănătate Carlos III, pentru perioada 10-12 iulie.

Deja luna trecută, 11 și 18 iunie, Madridul înregistrase peste 700 de decese, când a fost semnalat un val de căldură anormal, dar cifrele de data aceasta ar putea fi mult mai mari.

Aproximativ 1.300 de oameni mor în fiecare an în Spania din cauza căldurii, spun Cristina Linares și Julio Díaz, cercetătorii Institutului Carlos III.

După valul de căldură brutal din 2003, când peste 6.000 de oameni au murit în Spania în două săptămâni, a fost implementat un plan național cu măsuri preventive care acum sunt activate în mod regulat.

De duminica trecută, în mai multe zone ale ţării au fost înregistrate temperaturi de peste 40 de grade, potrivit Agenţiei de Meteorologie de stat. Recordul raportat până acum a fost atins la Almonte (Huelva) în urmă cu două zile, cu o maximă de 45,7 grade. Valul de căldură nu se va încheia cel puțin luni, 18 iulie și, într-adevăr, vârful este așteptat doar în acest weekend.

În Leiria, unde peste 3.000 de hectare au ars până acum, autoritățile au blocat autostrăzile principale și străzile secundare, deoarece vântul puternic a îngreunat lupta pompierilor cu flăcările. Cea mai importantă autostradă din Portugalia, care leagă capitala Lisabona de Porto, a fost, de asemenea, blocată din cauza unui alt incendiu mai la nord.

Aproape 900 de pompieri se luptau cu trei incendii active numai în Leiria, în timp ce în întreaga Portugalie continentală erau 2.841 de pompieri la sol și 860 de vehicule.

FRANȚA

Incendiile de vegetaţie continuau să se extindă sâmbătă în zone din sud-vestul Franţei, fiind cuprinse de flăcări aproximativ 10.000 de hectare în regiunea Gironde, faţă de o suprafaţă de 7.300 hectare cu o zi înainte, transmite Reuters.

Incendiile s-au extins sâmbătă și mai mult în sud-vestul Franței, cu aproape 10.000 de hectare incendiate în regiunea #Gironda, în creștere față de 7.300 de hectare , câte erau vineri, potrivit anews.com.tr 

Până sâmbătă dimineaţă, peste 12.200 de persoane au fost evacuate din această regiune şi în jur de 1.000 de pompieri încearcă să aducă incendiile sub control, conform unui comunicat al autorităţilor din Nouvelle-Aquitaine şi Gironde.

„Având în vedere condiţiile de vreme şi riscul major de izbucnire a incendiilor, autorităţile au blocat temporar accesul în zonele împădurite pentru activităţi profesionale sau de agrement”, se arată în comunicat.

Sute de pompieri, sprijiniți de șase avioane cu apă, au luptat împotriva a două incendii de vegetație în sud-vestul țării, care au determinat evacuarea a mii de rulote, a declarat prefectul Girondei, Fabienne Buccio. În Santiago de Guarda, în districtul portughez central Leiria, Albertina Francisco se străduia să își stăpânească lacrimile în timp ce un nor de fum negru se ridica deasupra micului sat.

„A fost foarte greu”, a declarat Francisco, în vârstă de 42 de ani, care își ajuta sora bolnavă să se evacueze. „Nimeni nu a ajutat – pompierii și avioanele (de bombardament cu apă) au ajuns aici abia acum… Statul trebuie să facă mai mult pentru a ne ajuta”.

Unii săteni au salvat animalele de companie, în timp ce alții i-au ajutat pe pompieri să lupte cu flăcările.

Sursa: Realitatea de Diaspora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.