Gabriela Băncilă, director de meteorologie operațională în cadrul ANM, a avertizat, miercuri seara, la Realitatea PLUS, că ne așteaptă un weekend cu 40 de grade Celsius.

„Dacă privim la cât a plouat în această lună, adică 27 de litri, față de o medie de 77 de litri și ne uitam la estimările pentru următoarele săptămâni, vă reamintesc că am tot vorbit despre perspectiva pe următoarele săptămâni. Până la începutul lunii august, nu se prefigurează a avea precipitații, ceea ce face din luna iulie 2022 cea mai secetoasă lună iulie din 1981.

Până în momentul de față, vorbim despre estimările pe următoarele săptămâni, se acoperă perioada de până la 15 august și în fiecare săptămână din aceste 4 săptămâni se menține ideea că fiecare săptămână va fi mai caldă decât în mod normal și deficitară în precipitații. Traversăm cea mai caldă perioadă a anului din țara noastră, care înregistrează cele mai multe recorduri absolute”, a precizat meteorologul Gabriela Băncilă, la Realitatea PLUS.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat miercuri că pentru următoarele zile au fost emise un cod galben şi un cod portocaliu pentru caniculă în mai multe judeţe din vestul şi sudul ţării, susţinând că există riscul izbucnirii unor incendii de pădure.

Raed Arafat, măsuri pentru prevenirea incendiilor

Şeful DSU a explicat că Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat două intervale de cod pentru temperaturi înalte:

* perioada 21 iulie, ora 12,00 – 24 iulie, ora 21,00 cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caransebeş, Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt;

* 22 – 23 iulie, cod portocaliu în zonele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timişoara, o parte din judeţul Caransebeş, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.

Imagine

„Codul galben se va extinde în perioada respectivă şi va afecta mai multe judeţe, conform hărţii care a fost comunicată de ANM (…). În situaţia în care ne aflăm şi într-o perioadă de secetă în unele zone, puţine ploi, vegetaţie uscată, riscul de apariţie a unor incendii, a unor incendii de pădure este foarte ridicat”, a mai spus Arafat.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.