Ministrul Finanţelor – Adrian Câciu a anunțat că pensiile speciale vor fi impozitate, însă va fi găsită o soluție fezabilă. Decizia va fi luată la niveul coaliției, care o va și anunța populației.

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunțat că în prezent se fac analize și simulări legate de impozitarea pensiilor speciale.

„Premierul are foarte mare dreptate. În momentul în care intri într-o zonă de praguri de impozitare diferite ale veniturilor, trebuie să ai şi un sistem. Trebuie să ai şi un model şi un mod digital de monitorizare a veniturilor pentru a putea să stabileşti care este cuantumul veniturilor totale, pentru a vedea dacă se depăşeşte un anumit prag, dacă se intervine un prag de venituri şi dacă se intervină cu un alt prag de impozitare. Deci analiza este puţin mai largă. Când este gata va fi prezentată coaliţiei cu toată argumentaţia şi juridică, economică şi fiscală, iar decizia politică va fi luată în calculul coaliţiei şi va fi anunţată de liderii coaliţiei. Nu este mâine. (…) Să avem şi o soluţie care să nu se mai blocheze vreodată, sau să fie foarte clar ce anume intră în reforma pensiilor”, a declarat Adrian Câciu, joi seară, la un post TV.

Despre impozitarea pensiilor speciale, Adrian Câciu a confirmat că va exista o soluţie fezabilă.

„Deci trebuie să priveşti statutul, nu să pui o sintagmă, care e o sintagmă pur politică, care a fost pusă de-a lungul timpului – pensii speciale. La fiecare tip de venit de acest gen are o lege la bază şi atunci fiecare trebuie urmărit pe modul în care s-a născut ca tip de venit. Trebuie să cântărim de două ori, pentru că dacă vii cu o soluţie care ulterior, peste o lună sau două se dovedeşte a fi una nefezabilă, devii necredibil în intervenţia pe care tu ai făcut-o ca stat, ca Guvern, ca Parlament asupra unui anumit subiect. Impozitarea va exista”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Adrian Câciu a explicat că „sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituţiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale. Sunt două aspecte. Discuţia legată de pensii în general, fie că sunt ele pensii pe contributivitate, pe pilonul 1 – pensii militare de stat sau indemnizaţii de altă natură, care intră oarecum în ceea ce înseamnă jalonul din PNRR cu reforma sistemului de pensii, indiferent de sistemul de cotizare şi a doua sau care vine în conexiune cu acest această reformă, partea de impozitare a acestor venituri. Analiza din cadrul Ministerului de Finanţe este în derulare. Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale. Acest subiect a făcut obiectul a numeroase contestaţii la Curtea Constituţională”.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.