Magistrații Tribunalului Olt au decis amânarea pronunțării sentinței în cazul de la Caracal. Astăzi era așteptată sentința însă Gheorghe Dincă își va afla pedeapsa abia pe data de 9 septembrie. 

Procurorul de caz a cerut pedeapsa maximă pentru Gheorghe Dincă. La fel a făcut și avocata familiei Alexandrei Măceșanu.  Gheorghe Dincă și Risipițeanu au fost trimiși în judecată în ianuarie 2020 pentru celebrul caz Caracal. Împotriva lui Dincă s-au adus mai multe acuzații de trafic de persoane, trafic de minori viol, omor calificat și profanare de cadavre. 

În urma audierilor, procurorii și judecătorii au decis să țină cont de toate aceste acuzații, chiar dacă luna trecută familia Alexandrei a cerut să fie eliminată infracțiunea de omor, deoarece din punctul lor de vedere nu existau suficiente probe. În schimb, familia Luizei a cerut pedeapsa maximă la ultima ultimul termen. 

Dincă a vorbit în fața judecătorilor în nenumărate rânduri și a spus că el nu este vinovat și că nu le-a ucis pe cele două fete. 

În ultimul cuvânt în fața instanței, Gheorghe Dincă a cerut să fie condamnat „pentru orice infracţiune, mai puţin pentru omor”. El a susţinut în continuare că nu le-a ucis pe cele două fete şi că nu există probe în acest sens. 

Avocatul din oficiu care-l reprezintă pe Gheorghe Dincă a cerut pedeapsa maximă pentru clientul său, arătând că „din probele aflate la dosar rezultă că el le-a omorât pe cele două fete”. 

În schimb, familia Alexandrei și avocatul acesteia au cerut achitarea lui Ghoerghe Dincă pentru cele două infracţiuni de omor. La termenul precedent al procesului, Tribunalul Olt a decis să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Tudoriţa Măceşanu, prin avocatul său, de a dispune înlăturarea infracţiunii de omor calificat reţinută prin actul de sesizare a instanţei cu privire la Alexandra Măceşanu. 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.