Situația paradoxală în care se află România, fără autostrăzi după 32 de ani, promisiunile neonorate ale politicienilor, dar și anunțurile bombastice ale actualului ministru al Transporturilor – Sorin Grindeanu, au fost analizate luni seară, în emisiunea Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.

„Dl Grindeanu se laudă cu câți km de autostradă a scos la licitație, doar 10, si 50 sunt în lucru. Se laudă cu niște sute de km de autostradă licitați. Am spus, aici, la Culisele statului paralel, și despre acele trenuri pe care intenționează să le cumpere, cu hidrogen și electrice. Omul fură curent, ca să fiu elegantă. Cum să meargă cu 200 de km la oră? Cum se laudă în fiecare săptămână? (…) N-avem linii. Înainte să cumperi, trebuie să faci linii, că nu merg liniile…”, a declarat Anca Alexandrescu, luni seară, la Culisele statului paralel.

România a construit până în prezent doar 10,8 kilometri de autostradă, din cei 429 cât și-a propus prin PNRR, pentru următorii câțiva ani. Iar pentru alți 50 de kilometri a început recent execuția, însă ceilalți sunt tot în așteptare, potrivit celor de la Europa Liberă. Dacă obiectivele propuse prin PNRR se vor realiza, ar trebui ca rețeaua rutieră dintr-una dintre cele mai dezavantajate regiuni istorice ale țării să se îmbunătățească. Din analiza realizată de Europa Liberă reiese că începutul construcțiilor autostrăzilor prinse în PNNR este unul greoi. Sub 11 kilometri de autostradă au fost realizați până acum. Construcția a alți 50 de kilometri a început la Autostrada A7, care va lega orașul Ploiești de Pașcani. Restul investițiilor se află în diverse etape birocratice.

„Spunea Laurențiu Botin că se laudă cu imagini din Elveția (Grindeanu, n.r.). Cei de la Asociația Pro Infrastructură spun că trebuie linii înainte. Punem caii înaintea boilor.

Săptămâna trecută, PSD a semnat kilometri de autostradă. Să discutăm pe bune, dle Grindeanu, nu pe desene, povești, filmulețe, că nici nu ați adus voi banii de acasă.

De ce ne place să ne lăudăm așa, ca proștii?”, a comentat Anca Alexandrescu.

„Este o chestiune pe care o vedem cu toții cu ochiul liber de 30 si ceva de ani, nu există nicio autostrada care sa treaca peste Carpați. Eu voi crede in acel ministru al Transporturilor care va trece peste Carpati. Ca va trece Comarnic, Brașov, ca va fi pe Valea Oltului sau pe Turnu Severin nu are importanță. Ideea e că, dacă ne uităm în cei 30 de ani unde s-au făcut autostrăzile, vedem că e o fractură in Ardeal și restul țării. Nu intru in teorii conspiraționiste”, a declarat profesorul Radu Enache.

„Eu intru și știu ce scenarii erau, că de la Bruxelles nu se dorea decât un anumit tronson”, a precizat Anca Alexandrescu.

„S-a inceput cu Predeal-Brasov. A fost prima cale ferată electrificata din România, a fost peste Carpați. Acum ne învârtim în jurul gândăcelului de stepă”, a mai spus Profesorul Radu Enache.

„Avem 10 km de autostradă. Din toți kilometrii făcuți de 30 de ani, câți s-au surpat, pentru câți există dosare la DNA? Domnule Bologa (Crin Bologa, procuror-șef DNA, n.r.), știți ceva de ele, că multe sunt în expertiză din 2015. Este politica șpăgii!”, a afirmat jurnalista Mihaela Ionescu, la Culisele statului paralel.

„Prostul dacă nu e fudul, nu e prost destul. Nu e la Bruxelles. Este la noi, la București, unde sunt niște slugi. Dacă zice drepți, stau smirnă. Nu cred că se va face din PNRR. E ce vrea Bruxelles. Grindeanu are tot dreptul să se laude, să mintă”, a mai spus jurnalistul Cătălin Pena.

„Să se laude pe banii noștri, să ne fraierească pe banii noștri. Așa cum au făcut toți, nu e vorba numai de dl Grindeanu”, a concluzionat Anca Alexandrescu, luni seară, la Culisele statului paralel.

VEZI ȘI: De ce este păstrat Bogdan Mîndrescu la Ministerul Transporturilor – Invitație pentru Sorin Grindeanu, la Culisele statului paralel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.