Autoritățile din Capitală sunt în alertă după ce două persoane – ambele de sex feminin – au fost înțepate în piept de un individ care mergea pe trotinetă. Până în prezent au fost semnalate două astfel de cazuri petrecute, miercuri seara, pe Calea Victoriei și pe bulebardul I.C. Brătianu. Poliția îl caută pe agresor.

Oamenii legii sunt în alertă după ce două persoane de sex feminin au fost înțepate în piept cu un obiect de un individ care se deplasa pe o trotinetă. Incidentele s-au petrecut miercuri seara, în jurul orei 21:30.

În primul caz, este vorba despre o adolescentă de 17 ani, incidentul petrecându-se pe Calea Victoriei din Capitală. În al doilea caz vorbim despre  o femeie de 30 de ani, întreaga scenă având loc pe Bd I.C.Bratianu, miercuri seara.

Femeia în vârstă de 30 de ani a fost dusă la Spitalul Universitar din Capitală, unde a primit îngrijiri medicale. Femeia a fost înțepată în zona sânilor. Medicii i-au efectuate analize, iar aceasta se află acum acasă, în afara oricărui pericol, spun surse citate de Realitatea PLUS. 

Cele două victime au făcut reclamație la poliție. Nu se știe în acest moment dacă individul a mai agresat și alte persoane. 

„La data de 17 august a.c., în jurul orei 21:25, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o tânără, ar fi fost zgâriată cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 1.

De asemenea, după aproximativ 10 minute, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi au fost sesizați de o altă femeie, despre faptul că a fost lovită cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 3.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul structurilor menționate, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care au demarat verificările.

Una dintre cele două persoane vătămate a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe”, informează poliția, într-un comunicat.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.