Ministrul Agriculturii ține să-i asigure pe români că există suficientă mâncare încă să nu fie obligați să apeleze la „surse alternative” precum insectele.

„Vedem tot felul de exprimări, care mai de care mai diferite, dar în ce privește mâncarea tradițională românească nu riscăm. Eu spun de fiecare dată că vom consuma ca de fiecare dată ca și până acum. Românii s-au hrănit sănătos prin cultivarea pământului și creșterii animalelor. Ne-am putut satisface poftele, știm ce înseamnă să mănânci un ou, un cârnat, o oaie. Nu sunt pentru o abordare atât de apocaliptică, știu bine care e realitatea din teren. E adevărat că ne confruntăm cu o secetă prelungită. Seceta pedologică a mușcat din producție, afectând atât culturile, cât și covorul vegetal pe pășune. Din fericire, au început ploile și s-au înverzit câmpurile, cresc și speranțele. Nu vom ajunge în situația în care să folosim hrană drept greieri și lăcuste. Noi chiar producem mâncare în România”, a declarat ministrul Agriculturii în emisiunea „Legile Puterii”.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.