Continuă cursele aeriene de repatriere a românilor care aveau bilete rezervate la Blue Air. Compania Tarom a preluat duminică 189 de pasageri români blocaţi în Zakynthos şi Rhodos. Alți 160 de oameni au ajuns sâmbătă în țară.

Cursa de duminică a decolat în jurul orei 19:00 de pe aeroportul de la Otopeni și se întoarce la 02:00. Luni, încă 189 de pasageri vor fi preluați din insula grecească Zakynthos. Avionul este programat să zboare la ora 13:00 către destinație și să se întoarcă la 17:00.

Compania Blue Air continuă șantajul la adresa autorităților. Deși nu mai are conturile blocate, compania anunță că-și propune să reia zborurile pe 10 octombrie, nu pe 12 septembrie, cum anunțase initial. Mii de oameni sunt afectați în continuare de criza declanșată, în urmă cu doar câteva zile. 

Call centerul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit mii de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air.

Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate, afectaţi de anularea recentă a zborurilor companiei Blue Air, două numere de telefon la care aceştia îşi pot notifica situaţia, pentru a solicita sprijin în vederea repatrierii.

Astfel, românii blocaţi în străinătate din cauza situaţiei amintite pot solicita asistenţă la numărul 004 021 4311869, dar şi la numărul 004 0751084537. De asemenea, au la dispoziţie şi adresa de email [email protected].

Totodată, cetăţenii români aflaţi în această situaţie pot contacta direct cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular, inclusiv apelând numărul de telefon pentru urgenţe consulare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.