Haosul din aeroporturi și criza Blue Air și lipsa măsurilor actualului ministru al Transporturilor – Sorin Grindeanu au fost analizate, marți seară, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.

„De azi dimineata m-au scos din sărite maxim declarațiile domnului Sorin Grindeanu, care cerea autorităților statului să vadă cum a fost dat ajutorul pentru Blue Air. Nu spune sa vina sa ma intrebe si pe mine, ca, știind care e situatia, prin reprezentantul meu in Consiliul de Administrație, nu am luat nicio măsură. M-am spălat pe mâini și am aruncat-o în curtea AAAS.

Cum să spui, tu, domnule Grindeanu, ca atunci când vă întreabă jurnaliști cum se procedează să-și recupereze banii de la Blue Air… Să zică zeflemitor ca nu e nici contabilul, nici CEO companiei. In fisa dvs, poate ati uitat, este sa le recuperati banii, da, e jobul dvs. Pentru că de foarte multi ani stați pe banii românilor, la președinția CJ Timiș, la ANCOM, ca prim-minstru, acum vicepremier și ministru al transporturilor.

Domnule Grindeanu, e datoria dvs să le recuperați banii. Pentu că ați știut că Blue Air este în moarte clinică și ținut pe aparate, dar nu ați spus nimănui. I-ați lăsat pe amărâții de români să meargă la low-cost, care nu-și permit să meargă cu business cum mergeți voi și cu iahturi în vacanțe… Tot ei trebuie sa se ocupe sa-si recupereze banii. Pentru că voi sunteti niste nesimtiti. Si-mi asum.

Cum îți permiți dumneata, vicepremier, ministrul Transporturilor, să vii să spui ca nu esti contabilul companiei?! Dumneata esti responsabil pentru recuperarea banilor românilor. 

Va intreb, dle prim ministru Ciucă, si dl Grindeanu are spate ca și dl Virgil Popescu, nu va puteti atinge de ei? Ca dupa declaratiile astea n-ar trebui să mai facă parte din guvern.

DNA sa vina sa cerceteze cum s-a dat acel ajutor și cum s-au dat acele garanții?!

DNA să vină să vă cerceteze și pe dvs, dle Grindeanu că de 12 luni nu ați făcut nimic! Deși știați clar care este situația! Nu aveti nicio scuză!”, i-a transmis Anca Alexandrescu ministrului Sorin Grindeanu, marți seară, la Culisele statului paralel.

„A făcut o șmecherie… (…) Mi-a șoptit cineva astăzi că Administrația Porturilor și Autoritatea Navală…  Urmează rotativa. Dl Grindeanu cu PSD au făcut o schimbare la Port și i-au supărat rău de tot pe cei de la PNL. Au schimbat un om, și-au pus un om al lor, care umbla cu un Bentley, pregatesc încă ceva. Inainte de a se face rotativa, pregătesc ca acele autorități să devină regii autonome, ceea ce inseamnă că toată conducerea numită va rămâne pe poziții”, a dezvăluit Anca Alexandrescu.

„Ați putea să trimiteți instituțiile să cerceteze cum de s-a deschis parcarea de la aeroportul Otopeni, pentru ca terenul respectiv, aflat deasupra apelor geotermale de deasupra Bucureștiului, e in litigiu intre aeroport și proprietarulparcarii, parcarea s-a deschis, cu autorizatie de la Otopeni.

Am făcut solicitare și la CJ Ilfov, care ne-a răspuns la mișto. (…)

Imagine

Ca să tragă de timp ne-au spus să le dăm amănunte despre ce parcare e vorba, dar mai jos ne spun ca ei au fost primii care au vrut sa faca proiect cu apele geotermale din Ilfov. Deci știu exact despre ce e vorba.

Imagine

Cum știu si domnii de la Otopeni, care nu ne-au răspuns… De ce? Ne spune azi DNA, că s-a dus peste ei cu lucrări plătite, zeci de milioane de lei, și nefăcute.

Dl primar e de la PNL, de la dl Hubert Thuma, iar fiul ei e chiar parlamentar PNL. Câtă lume mi-a zis că e adevărat ce spuneți despre dl Thuma si mafia de la Ilfov. (…) Mi-au spus oameni simpli de pe strada. Intr-o zi m-a oprit un polițist. Și mi-a spus că aveți dreptate cu ce se întâmplă în Ilfov. 

Ce a făcut dl Thuma?

I-a pus să mă amendeze. S-a dus repejor la colegii de partid din CNA și m-a pus să mă amendeze. Dle Thuma, amenzile vor fi contestate în instanță. Dar adevărul va ieși la suprafață”, a mai spus Anca Alexandrescu, la Culisele statului paralel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.