Rugăciunea zilei

„Doamne Isuse, am înțeles că prin faptul că am păcătuit în viața sunt separat de Dumnezeu. Deși am încercat mult ca să fiu bun, ori ce fac rămân separat de punte. Dar am înțeles că prin moartea Ta sacrificiul a fost spălat – chiar și păcatul meu. Cred că prin învierea din morți tu ai făcut posibil să fie suficient sacrificiul Tău suprem . Te rog să mă speli de păcat și să mă aduci la Dumnezeu și viața veșnică. Nu vreau să rămân sclav în păcat deci eliberează-mă. Îți mulțumesc Doamne Isuse că ai făcut aceasta pentru mine și te rog să mă ghidezi in continuare toată viața cât o mai am de trăit. Amin”

Gândul zilei

„Prin credința în Dumnezeu, viața noastră capătă sens.”- Sfântul Luca al Crimeei

Știai că?

Proscomidiarul este un loc care se mai numea și „Jertfelnic” o încăpere mică, o boltă,  nișă, o firidă sau o măsuță în latura de nord a altarului, unde alături de o lumânare, se aduce vinul și prescurile aduse de credincioși și sunt pregătite de către preot împreună cu diaconul, în ritualul proscomidiei, apoi se aduc pe masa altarului. Cuvântul este grecesc proskomizo, ce înseamnă a aduce ceva, a oferi ceva în dar, a aduce ofrandă așa cum cei trei magi îi aduc pruncului Isus daruri de aur,  smirnă și tămâie.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.