Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, că deciziile CCR dau o lege penală mai favorabilă. Asta înseamna că în mii de dosare se va constata prescripția, printre acestea numărându-se dosarele mai multor foşti politicieni, printre care fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov. Acesta a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare.

Curtea Supremă a publicat marți soluția privind modul de aplicare şi interpretare a deciziei CCR pe tema prescripţiei răspunderii penale.

Practic, Înalta Curte a decis că deciziile CCR privind prescripţia creează o lege penală mai favorabilă. Consecinţa: mii de dosare s-ar putea închide ca urmare a intervenirii prescripţiei.

Printre acestea, dosarul fostului ministru Darius Vâlcov, care are termen mâine la ICCJ, după ce a fost suspendat tocmai pentru a se aştepta decizia cu privire la prescripţie.

Acuzat că lua mită 20% din valoarea unor contracte

În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul inculpatului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.

În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552,15 lei.

Administratorul societății și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.

S-a prezentat pentru încasarea tainului

Astfel, în baza acestei înțelegeri, în perioada ianuarie-martie 2011, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranșe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.

În perioada aprilie-decembrie 2011, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit de la omul de afaceri, prin intermediul inculpatului Prina Minel Florin, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranșe a câte 500.000 lei fiecare), sume remise acestuia din urmă în municipiul Slatina.

În perioada 2012- 2013, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

În scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a inițiat și derulat, cu ajutorul celorlalți inculpați și a altor persoane interpuse, un mecanism financiar fictiv între firma omului de afaceri și o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

Acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei și transferul bunurilor provenite din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sub forma unor opere de artă și sub forma unor servicii, amenajări și bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care inculpatul Vâlcov Bogdan Darius îl deținea și controla prin interpuși.

Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a: 3 lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro și 73.077 dolari. De asemenea s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de: 90.000 dolari, 1.322.950 lei și 600.000 lei.

Toate aceste bunuri și sume de bani au ajuns în posesia inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, cu excepția sumei de 600.000 lei care a rămas în contul unei societăți comerciale.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Sursa: Realitatea de Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.