Gândul zilei
„Ne purtăm slăbiciunile unii altora și așa mergem spre mântuire.” – Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Știai că?
Pisania este o inscripție sculptată în piatră, în lemn sau metal, pictată pe lespezile unor morminte sau deasupra ușii principale la intrarea într-o biserică, în care sunt consemnate datele privind hramul, donatorul, ctitorul, meșterul și data ridicării. Inscripția cuprinde de obicei o invocație religioasă, numele ctitorului sau a ctitorilor, data construirii, motivarea zidirii, împrejurările timpului și alte date. De obicei pisania cuprinde o invocație religioasă. Termenul pisanie provine din limba slavonă bisericească, iar numeroase biserici și mănăstiri ortodoxe au pisania scrisă cu alfabetul chirilic. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea pisaniile sunt scrise cu alfabetul latin.
Pilda zilei
Bătrâna, „Iubire” şi fraţii ei
O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei.
Nu-i cunoştea dar, văzându-i supăraţi, îi invită în casă să mănânce ceva.
“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.
“Nu, este ieşit”.
“Atunci nu putem intra!” – replică ei.
Seara, când soţul se întoarce acasă, ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi.
“Du-te, spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru”.
Femeia se duce şi îi invită.
„Nu putem intra toţi în casă”, replică ei.
„Cum aşa?” întreabă ea.
Unul dintre moşnegi îi explică: „Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE.
Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vină în casă”.
Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură. „Ce bine! În acest caz invită-l pe BUNÃSTARE, să ne umple casa cu bunăstare!”
Soţia nu a fost de acord. “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”.
Nora îi ascultă dintr-un colţ al casei. „N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!” – a sugerat nora.
„Hai să ne ghidăm după sfatul norei” îi zice soţul soţiei.
„Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete”.
Femeia iese afară şi întreabă: “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete”.
IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi. Surprinsă femeia întreabă: “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniți şi voi cu el?”.
Cei trei moşnegi replicară: „Dacă l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNÃSTARE şi SUCCES!”.Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire!
Unde sunt îndoieli personale, îţi doresc să dobândești credință tare!
Unde este oboseală sau blazare, îţi doresc înţelegere, răbdare şi putere!
Unde este frică, îţi doresc credință, dragoste și nădejde!
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net