Gândul zilei
,, … Ca semn de credință bună este, ca , totdeauna, să alerge omul la biserică și , cu dese rugăciuni, să-l facă milostiv pe Dumnezeu, fiindcă Însuși Domnul a zis : ,, Cereți și vi se va da „( Matei. 7,7). Și poruncește Dumnezeu oamenilor, să alerge la biserici, ca la un liman lin , în fața viforului, și ca la o alinare, de primejdiile lumești să vină, căci numai aici , omul leapădă de la sine , toată legătura nedreptății: mânia , invidia , iuțimea , clevetirea, urâciunea și gândul cel rău. Și , așa va primi Dumnezeu rugăciunea ta , precum ascultă o mamă pe fiii săi, și – ți va da ție toate cererile inimii tale , de care vei avea trebuință. Domnului nostru slavă , acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. ( Proloagele)
Știai că?
Cârja arhierească sau toiagul păstores este un baston înalt, făcut din lemn, uneori din metal, şi împodobit cu plăcuţe de aur, fildeş sau argint; la capătul de sus se termină cu doi şerpi, peste care se suprapune un glob şi peste acesta, o mică cruce. Pe mânerul toiagului se înfăşoară, de obicei, o maramă cusută cu fir, pentru podoabă, dar şi pentru a fi mai uşor de purtat. Această cârjă o primesc arhiereii când intră în biserică şi slujesc. Când asistă doar la slujbă sau când ies din biserică, ei poartă un baston mai simplu. Prototipul cârjei arhiereşti este în Vechiul Testament, toiagul lui Aaron, care a înfrunzit în chip minunat (Numeri 17, 8). Cârja simbolizează puterea de a păstori Biserica şi autoritatea pastorală a arhiereului, după modelul lui Moise şi Aaron care purtau toiege, ca semne văzute ale autorităţii şi puterii lor de a conduce poporul evreu (Ieşire 7, 20; 8, 16-17). Podoabele din capătul de sus al cârjei îşi au şi ele un sens simbolic: cei doi şerpi sunt simbolul înţelepciunii arhiereului, iar globuleţul şi crucea arată că Iisus a venit pe pământ şi a sfărâmat prin Cruce şarpele (diavolul) care a ispitit pe primii oameni. Arhiereul păstoreşte în numele Crucii (simbolizată prin cârja păstorească). În unele mănăstiri greceşti şi egumenii poartă cârje (cu terminalul ca o ancoră).
Pilda zilei
Ce alegem: soarta, destinul, predestinația sau pronia lui Dumnezeu?
În timpul unei bătălii cruciale, un general a hotărât să atace, cu toate că armata sa era cu mult depăşită numeric de cea inamică. El era încrezător în victorie pentru că se bizuia pe Dumnezeu, dar oamenii săi erau cuprinşi de îndoială. În drum spre câmpul de luptă s-au oprit la o biserică și s-au rugat cu toții. După ce s-a rugat împreună cu soldaţii săi, generalul a scos o monedă şi a zis:
– Voi arunca acum moneda. Dacă nimereşte capul vom câştiga, căci Dumnezeu voiește să câștigăm, dacă e pajura vom pierde. Acum e momentul pentru ca destinul să ni se arate.
Zis şi făcut. A aruncat moneda în aer. Toţi aşteptau cu nerăbdare să vadă ce le-a hotărât soarta. A ieşit capul. Soldaţii au răsuflat uşuraţi. Plini de încredere au atacat armata inamică şi au ieşit victorioşi. După bătălie un locotenent remarca:
– Nimeni nu poate schimba destinul!
Într-adevăr! i-a replicat generalul şi i-a arătat locotenentului moneda falsificată,
Aceasta avea capul pe ambele părţi.
– Dumnezeu nu predestinează pe nimeni căci ce judecată ar mai putea fi aceea.
A crede înseamnă a te și încrede! Mulți spun că au credință, dar nu se încred.
Eu astăzi m-am încrezut în Dumnezeu și am ieșit biruitor!
