Gândul zilei

„Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor , ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare și în dăruire pentru cei din jur.” – Părintele Nicolae Steinhardt

Știai că?

Câșlegi este timpul sau intervalul de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce și pot avea loc căsătorii. Se cunosc patru perioade de acest fel, peste an: Câșlegi Crăciunului sau de iarnă (cârneleagă); Câșlegi Paștilor, care ține opt săptămâni, de la Duminica Paștilor până la Duminica tuturor Sfinților; Câșlegii de Sâmpetrului, care țin de la 29 iunie până la 1 august; Câșlegii de toamnă, care țin de la 15 august și până la 15 noiembrie.

Pilda zilei

Omida

Omida a privit în jur: unele săreau, altele cântau, multe zburau, puţine alergau…toate insectele erau în continuă mişcare şi erau fericite. Numai ea, sărăcuţa, era fără glas, fără picioare, fără aripi. Dar nu invidia pe nimeni, ştia că este o larvă şi-şi spunea:
– Fiecare are menirea sa! Şi şi-a început munca. În scurt timp, s-a înfăşurat într-un ghem de mătase, s-a izolat de lume, apoi a stat liniştită în gogoaşa ei şi a aşteptat, spunându-şi:
– Încă puţină răbdare!
La momentul cuvenit, din gogoaşa de mătase, a ieşit un minunat fluture albastru metalizat, mare, diafan, care şi-a întins frumoasele aripi graţioase şi s-a înălţat în văzduh, uitând cu totul, că fusese cândva o omidă.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.