Iarna și-a intrat  în drepturi în România. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 29 ianuarie 20.

După episodul de vreme severă, vin câteva zile în care temperaturile vor scădea foarte mult. Chiar dacă ziua nu se vor înregistra valori termice negative, acestea nu vor fi cu mult peste 0 grade. Noaptea, temperaturile vor fi negative în toată țara, cu valori de până la minus 7 sau minus 9 grade, în partea de nord a României. 

Astazi, vremea se va amelioara sub aspectul precipitațiilor, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Nebulozitatea va fi mai persistentă în sudul, sud-estul și parțial în centrul țării unde pe alocuri se vor semnala precipitații slabe (ninsori, lapoviță și trecător burniță). În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros și numai izolat vor mai fi posibile precipitații. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, local cu unele intensificări în estul țării și în Carpații Meridionali și de Curbură, unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea redusă. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 3 grade, cu valori mai ridicate în Oltenia până spre 5…6 grade. Izolat va fi ceață.

La munte, cerul va avea înnorări și local va mai ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei în Carpații Meridionali și de Curbură, unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea redusă. Valorile termice nu vor varia semnificativ față de ziua precedentă. Vor fi min 5 la palt predeal min 6 la sinaia vf toaca ger minus 11 grade.

În Bucuresti, vremea va fi predominant închisă. Trecător va mai ninge slab, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.